În ianuarie 1989 s-a lansat la cinema Scala filmul pentru tineret "Expediţia", în regia lui Mircea Moldovan, după un scenariu scris de poetul Petre Ghlemez – aflat la prima sa tentativă cinematografică.
Povestea celor zece elevi ai unei şcoli din Orşova, membri ai cercului de istorie, care organizează, împreună cu profesorul lor, o expediţie în timpul vacanţei de vară a adus zeci de pionieri în sălile de cinematograf. Amintirea seriei de televiziune "Cireşarii", lansată în 1984, era încă vie în memoria tututor, un motiv în plus ca lumea să dea năvală.
Actorul Marius Rădmănăştean, unul dintre "cutezătorii" din distribuţie, îşi aduce aminte de naşterea producţiei Casei de filme Unu. "Filmul «Expediţia» s-a lansat la Scala, într-adevăr, apoi a mai avut o premieră la Timişoara, la 22 mai, la fel de importantă, şi încă una la Orşova, o lună mai târziu (acolo au început filmările).
La toate lansările au vorbit Petre Ghelmez şi Mircea Moldovan, Adrian Titieni, profesorul de istorie în film, şi unii dintre copii. La Bucureşti a vorbit şi Titi Popescu, directorul de producţie. În film au mai jucat Dana Dogaru, Boris Petroff, Ioan Lupu şi Dumitru Chesea.
La Timişoara, premiera a fost spectaculoasă, pentru că înainte de proiecţia filmului a concertat grupul de copii Flores, din care eu făceam parte la acel timp, condus de Ion Mătăsaru (care a semnat şi câteva piese de pe coloana sonoră a filmului, piese interpretate de mine, voce şi chitară). Fiindcă vorbim despre perioada comunistă, am avut probleme de ordin organizatoric, în sensul că tatăl meu a avut discuţii cu departamentul de cultură judeţean şi chiar cu reprezentanţi ai Securităţii pentru ca evenimentul să fie acceptat în această formulă, proiecţie cu concert în deschidere. O asemenea manifestare li s-a părut prea occidentală. După ce toate riscurile au fos