Sorin Ioniţă: „Data viitoare trebuie să nu mai credem ca orbeţii tot ce le iese lor pe gură şi să-i facem să deconteze de-adevăratelea neperformanţele în funcţie“.

Un vechi proverb turcesc spune că Allah dă fiecărui munte iarna care i se cuvine. Deşi n-a ajuns încă la o statură de aşa maiestate geologică în politica românească, doamnei rector Andronescu i s-a hărăzit, iată, un destin exemplar: de a deşuruba astăzi cu propria mână, în calitate de ministru, o lege pe care cu doar câteva luni în urmă o promova harnic în calitate de parlamentar (mărirea salariilor cadrelor didactice). Unde ieri doamna ministru era toată emoţie şi avânt, lăcrimând patriotic şi pro-mărire pe tribuna parlamentului (în ideea că nu se emoţiona la gândul măririi propriului salariu, fiind şi dumneaei, se ştie, cadru didactic), iată că astăzi face din fotoliul guvernamental apeluri la raţionalitate şi autocontrol. În octombrie erau bani, azi nu mai sunt; ieri emoţia, azi răceala, ieri lumina, azi întunericul, ieri propăşirea, azi criza globală, monşer, ca într-un Caragiale filmat pe invers.

Nu e ministrul educaţiei singura persoană căreia o suceală biblică de soartă îi aruncă realitatea în faţă; la dumneaei e doar mai vizibil. Dar tot cabinetul are de decupat şi înghiţit cu noduri vaste porţiuni din programul de campanie pe care a cerut voturi, pentru că ambele partide acum la guvernare au promis cu doar două luni în urmă lucruri imposibile, ştiind că nu sunt bani. Doar nimeni nu era atât de naiv să ia de bune ficţiunile dlui Vosganian, care a transformat în doar doi ani bugetarea publică în exerciţiu de chiromanţie. Se vedea de la începutul lui 2008 că s-au scăpat hăţurile, că nu mai e niciun control pe cât şi ce se cheltuieşte, dar s-au repezit cu toţii să profite de ultimele momente bune, ca într-un joc Caritas, atâta timp cât economia încă mergea şi pompa bani, iar bu