Argumentele in favoarea constituirii aliantei PSD cu PD-L, invocate atat de Traian Basescu, cat si de partea pragmatica a electoratului, sunt deja cunoscute si intoarse pe toate fetele. In cele trei saptamani in care s-a format contestatul guvern Boc a fost timp de reflectie. Degeaba insa. Obsedanta intrebare persista: nu e compromisul prea mare? Nu trebuia oare acceptata conditia, santajista si aberanta, e drept, impusa de liberali, aceea de a i se da functia de prim-ministru lui Tariceanu si de a reface astfel din propriile ruine alianta din 2004?

Emotional vorbind, da, desi nu trebuie ignorat faptul ca electoratul PD-L este in aceeasi masura anti-PSD si anti-PNL. La fel cum electoratul PNL este anti-basescian, si nu liberal, din moment ce a suportat fara mofturi cei doi ani de coabitare cu PSD si ar fi acceptat acum fara probleme o guvernare cu acesta. Doctrinele au fost aruncate cu dispret la cos nu cu ocazia "aliantei imposibile" PSD-PD-L, ci in momentul suspendarii presedintelui, a complicitatii dintre liberali si social-democrati pentru scoaterea PD de la guvernare si continuarea la nivel legislativ a acestei complicitati pana in ultima secunda. Un exemplu este sedinta de final a Comisiei juridice, cand PSD si PNL au votat impreuna impotriva inceperii urmaririi penale a lui Adrian Nastase. Sau trocul pentru numirea lui Vacaroiu la sefia Curtii de Conturi.

Pragmatic vorbind, alianta PD-L cu PNL ar fi fost la fel de nociva, ba chiar mai rea decat cea la care asistam acum. Chiar daca Basescu ar fi trecut peste logica politica, peste frustrarile personale si peste comportamentul deplorabil al PNL din 2005 incoace, dandu-i lui Tariceanu postul de premier, acesta nu ar fi devenit brusc mai performant, mai putin haotic in administrare si mai putin aservit clientelei politice si propriilor baroni. Iar liberalii nu ar fi avut unde sa descopere profesion