Poate că odată cu noul Minister al Sporturilor (pe care îl solicitam într-un articol anterior) vor ieşi din uitare câteva discipline cărora nimeni, nici presa uneori, nu le acordă atenţie.
Nu sunt neapărat sporturi scumpe. Sunt mai degrabă sporturi de nişă, fără public numeros şi de care publicul se dezinteresează. Sau sporturi abandonate pentru că nu s-au adaptat la tehnologii moderne. În această ultimă categorie intră, de exemplu, oina noastră tradiţională. În tinereţea mea se mai juca. Exista şi un campionat naţional. Partidele aveau loc pe stadioane mici, prin sate, cu iarbă, neîngrădite, fără tribune. La antipod, un sport care nu prinde rădăcini la noi, ca altele provenite, de asemenea, din Marea Britanie: snookerul. Am aflat de la comentatorii de pe Eurosport ai recentului campionat al Marii Britanii că avem şi noi un campionat de snooker (într-un sistem mai simplu): tineri jucători valoroşi, ba chiar şi proiecte de competiţii internaţionale. Şi, totodată, că n-avem „condiţii materiale“, cum se spunea altădată: săli puţine în care nu se practică doar snooker, echipament sărac, public nepricepător. În plus, o presă sublimă, care lipseşte cu desăvârşire.
Dacă tot vorbim de condiţii materiale, adică de baze, mijloace, bani, „Evenimentul zilei“ publica acum două duminici un interviu luat de Mihai Voinea campioanei noastre de la biatlon, Eva Tofalvi. De un deceniu, Eva Tofalvi reprezintă România în competiţii internaţionale. E o sportivă bună, care a ocupat de curând la Hochfilzen, în Cupa Mondială, locul al doilea. Ei bine, Eva Tofalvi e funcţionară la primăria din Miercurea Ciuc şi câştigă, cu ce mai ia de la club, echivalentul unui salariu mediu pe economie. N-are medic, n-are psiholog. Nici, culmea, cartuşe pentru antrenament. „Încerc să compensez prin ambiţie“, declară ea cu umor. Se antrenează zilnic, chiar şi de Crăciun.
