- Editorial - nr. 231 / 6 Ianuarie, 2009 Cele care urmeaza nu constituie un exercitiu de imaginatie. Este vorba, din pacate, despre o regretabila realitate a zilelor noastre. Este, de fapt, o intamplare, poate pentru unii "obisnuita" in vremurile de azi din Romania, din aceasta viata plina de atatea surprize si nepre-vazute ale momentului. Dar sa incepem, cum se spune, cu inceputul… Intamplarea s-a petrecut ceva mai demult. A doua zi de Craciun. Milostiv cu cei din lumea celor care nu cuvanta, adica fata de cei mai devotati prieteni ai omului, in loc sa ramana acasa la caldurica, in halat si in papuci, sa se cinsteasca, dupa obicei, cu un vin bun "de casa", mare iubitor si protector al animalelor fiind, omul nostru s-a imbracat ceva mai gros, din cauza frigului de afara, a pus tot ce trebuie in geanta purtata in spate, pentru cei sapte catelusi, a luat pieptis dealul, distanta de peste trei kilometri, cu gandul la sufletelele care il asteptau acolo, la marginea padurii. De cinci ani se ingrijeste de fiintele care iti dau toata afectiunea, toata dragostea lor neconditionata. Ii rasfata, le-a facut custi, sa-i apere de intemperii. Ajuns acolo, a inceput sa-i hraneasca pe cei carora tot el le-a dat si cate un nume: Labus, Rex, Mura, insotiti si "supravegheati", de la mica distanta, de un alt Labus, de Max (zis si "Povestitorul"), de Negruta si de Corbu. Deodata, probabil simtindu-se deranjat de la vizionarea programului vreunei televiziuni, apare Capcaunul. Insul, un tip rotofei, bine hranit, numai furie si draci. L-a privit cu ochiul intransigent al cerberului. S-ar putea sa-l fi iritat chiar haina cam ponosita, ce-i drept, si sapca jerpelita (protectorul animalelor stiind ca haina nu-l face pe om!) ale preopinentului de ocazie. Fidel, intotdeauna - cum recent scria si doctorul Onoriu I. Corfariu, in cartea "Carari piezise" -, principiului: "Cu cei mici trebuie sa