Primul act adoptat de Parlamentul Uninominal a fost Legea de Abilitare a Guvernului de a emite Ordonanţe. Zis şi făcut. Nici nu şi-au încălzit bine noile fotolii de miniştri, pentru că erau ocupaţi cu şedinţe informale, şi au şi început să curgă ordonaţele de urgenţă. Doar e perioadă de criză şi trebuie adoptate urgent măsuri care să ne asigure că nu vom avea prea mult de suferit anul acest. De fapt, în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare s-au promis sus şi tare tot felul de măriri de pensii şi salarii. Când lumea întreagă strângea cureaua datorită crizei, candidaţii noştrii ne promiteau 50 % la salariu, pensii umflate. Ajunşi la putere şi puşi în faţa faptului împlinit au început să se caute prin buzuarele goale. Ca să le umple cumva au apelat la vechiul instrument, folosit de multe guverne în diverse scopuri, ordonanţa de urgenţă. Acest act şmecheresc a tăiat până acum în bonurile de masă ale funcţionarilor publici, în sumele defalcate din TVA necheltuite de primării în cumulul pensiilor cu salariul pentru angajaţii de la stat… toate astea ca să se strângă niţcaiva bănuţi la buget.

Dar atenţie! Ordonanţele de Urgenţă sunt un instrument periculos, mai ales dacă sunt utilizate fără a se ţine cont de indicaţiile de pe ambalaj. În cazul de faţă, „ambalajul” nu este unul comun ci chiar Constituţia României. Acestea vor trebui depuse la Parlament pentru a fi transformate în lege, dacă sunt ordonanţe simple, iar dacă sunt ordonanţe de urgenţă ele intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Aşa că surprize pot apărea oricum chiar dacă Guvernul are o majoritate puternică în Parlament. Există