La Paris când scriu aceste rânduri ninge… În douăzeci de ani de când vin aici este prima dată când văd o ninsoare. Sărbătorile au fost zile şi nopţi de veselie, de agitaţie. Magazinele, deşi vând cu jumătate de preţ, cum anunţă toate vitrinele, nu au fost pline. Semnele crizei se văd destul de bine. Cam toată lumea nu discută decât despre asta. Cum stă euro, câte slujbe vor fi sacrificate, ce speranţe se întrevăd. Ce va face Sarkozy? Dar Obama? E vreo speranţă de la America acum, cu noul preşedinte metis, care a dat naştere la atâtea aşteptări pretutindeni? Va aduce o schimbare de climat economic? SUA se vor însănătoşi? Ştiu ce au de făcut sau vor rămâne la vorbe? Se vor retrage din Irak? Vor ajunge la un acord cu Iran? Ce rol vor juca UE, Rusia şi China în această chestiune în care, fără colaborarea tuturor marilor puteri, nu se poate face nimic. S-ar putea să avem un stat fundamentalist posesor de arme nucleare. E un punct pe agenda lui Obama, dar şi a lui Putin, a d-nei Merkel, a lui Gordon Brown etc. Va renunţa Obama să instaleze baze de rachete în Cehia şi Polonia, baze care îi nemulţumesc atât de tare pe ruşi? Oricum, primii paşi ai noului preşedinte de la Casa Alba vor fi urmăriţi cu minuţioasă atenţie. Va însemna 2009 un nou stil? Are soluţii Obama? Sau va rămâne la obişnuitul verbiaj de campanie, la cunoscutele promisiuni electorale? Sarkozy şi-a început mandatul cu criza din Georgia. Îl încheie pe fundalul crizei din Gaza. În ambele cazuri nu a fost vorba de diplomaţie, ci de folosirea forţei, de violenţe, de victime. Încă o dată negocierile paşnice au făcut loc armelor. Acum şase luni, Sarkozy s-a grăbit să se ducă la Moscova şi Tbilisi să salveze situaţia. Acum face acelaşi lucru, poposind la Cairo. Franţa încearcă să joace un rol mare, când puterile sale nu mai sunt aceleaşi, ca în 1919. Când triumfa după primul război la Versailles. Pe urmele lui De G