Este ziua 7 a anului
Au mai rămas 358 de zile
Soarele:
Răsare la 7:51
Apune la 16:53
Luna:
Răsare la 12:52
Apune la 3:49
Lună plină:
12 ianuarie
Ultimul pătrar(Luna în descreştere):
19 ianuarie
Lună nouă:
27 ianuarie
Primul pătrar(Luna în creştere):
5 februarie
Proverbul zilei:"Dacă Badea ar avea cosiţe, i s-ar zice Lele"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină: Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în Cetatea Orini din Galileea, din părinţi înrudiţi cu părinţii Maicii Domnului. Rămas orfan de mic, a crescut în Munţii Iudeii prin ajutor divin, petrecând în rugăciune, post, linişte şi singurătate, pregătindu-se pentru a-L vesti pe Mântuitorul lumii. Din anul 26 d.Hr., a venit la râul Iordan, unde predica pocăinţa şi îndreptarea, botezându-i pe iudei. L-a botezat pe Iisus Hristos şi L-a mărturisit drept Fiu al lui Dumnezeu. Ucenici de-ai săi s-au alăturat apoi Mântuitorului, Andrei devenindu-i apostol. Sfântul Ioan Botezătorul a fost întemniţat şi ucis din ordinul regelui Irod Antipa pentru mustrările aduse vieţii desfrânate a suveranului.
S-a întâmplat aziÎN ROMÂNIA
1917 – S-a înfiinţat la Iaşi "Comitetul Naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria", format din 12 persoane (dr. Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Ion Nistor, Sever Bocu ş.a.), care a semnat Declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare; 1946 – Cei doi reprezentanţi ai partidelor de opoziţie, Emil Haţieganu – PNŢ şi Mihail Romniceanu – PNL, cooptaţi în Guvernul Groza în funcţia de miniştri secretari de stat fără portofoliu, depun jurământul în faţa Regelui Mihai I şi a primului-ministru, Petru Groza; sfârşitul "grevei regale"