ALBA. Două persoane au murit carbonizate după ce maşina în care se aflau s-a lovit de un cap de pod, luni noapte, lângă localitatea Săliştea. ARAD. Inspectorii de la Protecţia ALBA . Două persoane au murit carbonizate după ce maşina în care se aflau s-a lovit de un cap de pod, luni noapte, lângă localitatea Săliştea.
ARAD . Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au demarat controale în localurile din Arad pentru a vedea dacă au fost amenajate spaţii speciale pentru nefumători.
ARGEŞ . Cei care şi-au depus actele pentru a lucra în străinătate, dar şi-au schimbat datele de contact, îşi pot actualiza dosarele la AJOFM, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 16.00.
BACĂU . Un bilanţ al Poliţiei Rutiere arată că anul trecut au avut loc, în judeţ, 817 accidente de circulaţie, dintre care 369 grave, soldate cu moartea a 93 de persoane.
BIHOR . Peste 400 de cupluri şi-au rezervat deja data şi ora cununiei civile, la Serviciul de Stare Civilă a Primăriei Oradea, în primele două zile lucrătoare ale anului.
BISTRIŢA - NĂSĂUD . Un bărbat din Rodna care zbura cu parapanta a fost salvat, ieri, de jandarmii montani, după ce a rămas blocat între doi molizi, la 15 metri înălţime.
BOTOŞANI . La mansarda Spitalului „Sfântu Gheorghe“ din municipiu vor fi construite rezerve de lux pentru pacienţii bazei de fizioterapie, cu o investiţie de 110.000 de lei.
BRAŞOV . Trei companii israeliene vor construi 1.500 de locuinţe în Poiana Braşov, cu o investiţie totală de aproximativ 180 milioane de euro.
BRĂILA . Luna aceasta, la Casa Judeţeană de Pensii se pot prezenta doar cei care doresc bilete de tratament în luna martie, în staţiunile cu care Casa Naţională de Pensii are contract.
BUZĂU . Doar 60% din locuitorii judeţului s-au prezentat, până