Autorii omagiilor şi poeziilor spun azi că ziariştii le cereau să scrie pentru Elena Ceauşescu. În 7 ianuarie 1989, de ziua Elenei Ceauşescu, ziarul „Scînteia” e plin de clişeele verbale obişnuite care însoţeau cultul personalităţii. Pe prima pagină a ziarului „Scînteia”, „vibrantul omagiu, sentimente de înaltă preţuire”, tipărit cu litere de tipar de culoare roşie,  ocupă un spaţiu generos.

Articolul e semnat în numele „întregului popor”, care nu sărbătorea într-un anumit fel evenimentul, dar  îi ura „din tot sufletul, sănătate, fericire, viaţă îndelungată şi multă putere de muncă”.

Din omagiu nu lipseau urările la adresa „tovarăşului”, în formula de acum consacrată: „mult stimatul şi iubitul conducător al partidului şi al statului nostru”.

Titlurile poeziei, puse de redacţie

Pe lângă omagiile publicate, prima pagină  cuprindea şi o poezie patriotică. „Cînd ne omagiem Conducătorii, Noi, Fiinţa patriei, sărbătorim Lumina vieţii care ne dă viaţă, Puterea de a fi şi-a vrea să fim”, erau versurile din ultima strofă a poeziei „Cuvînt de cinstire” semnată de poetul Nicolae Dan Fruntelată.

În prezent,  scriitorul este directorul Televiziunii România de Mâine  şi îşi aduce aminte de poezia publicată în „Scînteia”, dar nu recunoaşte titlul „Cuvânt de cinstire”. „Atunci, în 1989, cei de la Scânteia mi-au cerut o poezie patriotică şi le-am dat poezia aia, pe care o aveam.

N-am scris-o pe loc, o aveam”, spune Nicolae Fruntelată, care ne mărturiseşte că avea câteva astfel de poezii pe care le dădea spre publicare cu diverse ocazii. „Se scria că aşa trebuia. Textele mi le cereau oamenii de la  Uniunea Scriitorilor din România”,  mai spune Nicolae Fruntelată.

Omagiile cuprindeau aceleaşi cuvinte

„Scînteia” mai publică şi un alt omagiu semnat de această dată de un mem