7 ianuarie 1989. Elena Ceauşescu s-a trezit de dimineaţă. În jurul orei 7:00, dacă nu chiar mai devreme. Nu era ceva neobişnuit pentru ea, în fiecare zi se trezea cu noaptea-n cap, aşa era metabolismul ei, făcut pe ore mici. Dar, mai ales în această zi de 7 ianuarie 1989 trebuia să fie în picioare cât mai repede: împlinea 70 de ani.
Anul acesta era special, avea cu ce se lăuda, 1989 reprezenta momentul de glorie al carierei sale politice. Însă, nu era timp pentru bilanţuri: aştepta coafeza, maseuza, croitoreasa, etc, etc. Pentru a o pregăti pentru filmul aniversar ce se "turna" în fiecare an, realizat pentru fondul special. Pregătirea ţinutei era cu dichis, şi trecuseră demult vremurile când frecventa, împreună cu doamnele nomenclaturii, o "casă de frumuseţe" de pe Primăverii, un fel de beauty salon al prezentului nostru.
Timpul apariţiilor stângace în public trecuse, o dată cu saltul soţului ei, Nicolae Ceauşescu, în politica de deschidere internaţională. De când începuse să iasă în lumea largă, persoanele specializate în ale înfrumuseţării veneau deja, preţ de vreo câteva aniversări bune, în Mircea Eliade nr.50 – colţ cu Primăverii, chiar la domiciliul preţioasei cliente.
"7 ianuarie 1989, ora 10:30 dimineaţa, într-un studio de filmare al CC", rememorează cineastul Pantelie Tuţuleasa, fost operator de film al familiei Ceauşescu. "Am găsit-o acolo. Ne aştepta (nu venisem singur să o filmez, eram însoţit de un asistent, dotat cu «sursa de lumină» specială pentru filmul color). Nu mă aştepta pe mine în mod special!". Deşi ar fi putut să îl aştepte, umoristic vorbind, deoarece cele două condiţii pe care trebuia să le îndeplinească atunci când, cu ani în urmă, fusese înştiinţat, la Sahia Film, că va fi operatorul lor personal de film erau în primul rând profesionalismul, apoi ţinuta (prezenţa).
"Tot ce a
