N-am fumat 14 ore, 23 de minute şi 37 de secunde, adică de o viaţă. Acum aş vrea să zic ca numărătoarea continuă, dar aş minţi, iar eu ţin la aparenta sinceritate a acestui blog. Am tras câteva fumuri dintr-o ţigară -pe care le recunosc şi le regret, stimată domnişoară doctor care m-aţi găsit un pic cam astmatic, ce standarde aveţi şi dvs la bărbaţi!-.
O iau de la capăt acum, cu aceeaşi hotărâre piftioasă (ăsta e un cuvânt inventat) de la prima încercare, ceea ce se cheamă că mă aşteaptă noi ore în care creierul meu, chinuit de nevoia de nicotină, va funcţiona după scenariul desenului acela animat în care personajele, două la număr şi cam naufragiate, se văd unul pe celălalt haburger sau jambon, după gusturile fiecăruia.
Nu râdeţi, e grav, până şi fanteziile sunt alterate de nevoia de fumat! Spre exemplu, dacă văd o fată frumoasă şi am timp să mă gândesc la ea, în loc de o fantezie normală, care la mine se traduce prin a mi-o imagina înecându-şi ochii superbi într-un roman fluviu , eu o văd întinsă pe un pat acoperit cu foi de tutun, învăluită în nori -îi găsesc diafani- de fum albăstrui, trăgând cu sete din mai multe ţigări deodată chiar.
Ba, ca să vedeţi până unde merge aberaţia, trecând pe lângă un afiş cu Mihaela Rădulescu, unul oficial, aş fi putut să jur că ţine în gură o ţigară, chestiune pe care aproape că era să o dezbat cu şoferul din faţa mea, prin portbagajul Skodei sale. Dacă mai pun la socoteală şi că toată noaptea trecută m-am visat numai în ipostaze de fumător, cred că aţi priceput cam cât de greu îmi este. Aşa că vă rog eu frumos (din adâncul plămânilor mei care funcţionează la capacitate redusă), ajutaţi-mă cu nişte sfaturi. Menţionez că am încercat acum ceva vreme cu Nicorette, dar am găsit că era uşor degeaba. Şi nu mă luaţi nici cu te laşi dintr-o dată şi gata, nu merge la mine, mai bine mă puneţi să citesc tot ce a publi
