Theodor Stolojan este un om cu o carieră fascinantă pentru orice sociolog din România. El şi Mugur Isărescu sunt singurele personalităţi publice din România, care se menţin între 30 şi 40% credibilitate din 1992 încoace. Theodor Stolojan a fost prim-ministru şi a plecat din funcţie cu un indice de credibilitate mai mare decât cel cu care a venit. Nici măcar Mugur Isărescu nu a reuşit să-şi menţină credibilitatea în perioada în care a fost prim-ministru (anul 2000), deşi şi-a refăcut-o relativ repede, după ce a plecat înapoi la Banca Naţională. Singurul care l-a egalat în această performanţă pe Theodor Stolojan a fost Adrian Năstase, într-un cu totul alt context istoric. Apoi Theodor Stolojan a plecat din ţară, a revenit ca manager la defunctul Grup Tofan, a intrat în cursa prezidenţială din 2000, unde s-a clasat pe un foarte onorabil loc trei, s-a apucat serios de politică în 2001, în PNL, a fost dat afară din PNL, a creat un alt partid, a devenit europarlamentar. Pe tot acest parcurs agitat din punct de vedere politic, credibilitatea sa a rămas neclintită, precum piramidele din Egipt. Cariera sa politică este de invidiat. A fost prim-ministru în anii 1991-1992, când abia renăscutele partide politice nu puteau avea nici cea mai mică pretenţie de a şti cum să rezolve crizele tranziţiei. În această calitate a unificat cursul oficial al leului (undeva pe la 60 de lei pentru un dolar, aşa cum era stabilit de jurişti, dentişti şi ingineri) cu cursul pieţei libere (pe la 400 de lei pentru un dolar), eliminând dintr-o lovitură piaţa neagră a monedei naţionale şi creând premisele potolirii inflaţiei galopante. Când a intrat cu adevărat în politică, în vara anului 2000, şi-a asumat sarcina aproape imposibilă de a face din PNL un partid parlamentar. A dus PNL în parlamentul 2000 - 2004, după care s-a întors la viaţa lui privată. Nu a apucat să stea mult, pentru că liberalii