Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR mentine rata rezervelor minime pentru a proteja leul

Publicat in Ziare.com, miercuri 7 ianuarie 2009 ·

Banca Nationala a Romaniei ar putea scadea dobanda in prima jumatate a acestui an, dar va continua sa pastreze rezervele minime la 18%, pentru sustinerea leului.

Potrivit analistilor, mentinerea dobanzii cheie, anuntata ieri de BNR, semnaleaza existenta unor incertitudini, legate inclusiv de evolutia preturilor administrate.

"Ma astept la o reducere graduala a dobanzii de politica monetara in primul semestru al acestui an si este posibil sa vedem un nivel sub 10% al dobanzii cheie la jumatatea anului.

O solutie ar fi fost reducerea de pe acum a dobanzii, cu rol de semnal", a declarat, pentru NewsIn, economistul-sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel.

El a adaugat ca investitorii internationali nu ar fi privit cu ochi buni o reducere a dobanzii, dar aceasta este singura sansa pentru continuarea finantarii.

Economistul-sef al BCR anticipeaza o noua scadere a rezervelor minime obligatorii (RMO) la pasivele in lei cu doua puncte procentuale, pana la 16%, posibil in primele trei luni din 2009.

Directorul de investitii al Interamerican, Radu Craciun, subliniaza ca dobanda de politica monetara are mai mult un rol simbolic in prezent, in conditiile in care dobanzile din piata sunt, de ceva vreme, decuplate de aceasta.

Pe de alta parte, economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru, considera ca o reducere a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in valuta este exclusa, o astfel de masura diminuand suplimentar rezervele valutare ale Romaniei.

"Temerea BNR in cazul rezervelor la pasivele in valuta este legata de nivelul rezervelor valutare, care si asa este de asteptat sa scada, din cauza reducerii finantarii externe", a spus analistul.

Reprezentantii bancilor, precum si cei ai BNR, au anuntat ca o prima reanalizare a regulamentului privi

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 8 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Control judiciar pentru medicul de la Spitalul Floreasca prins în flagrant când lua mită de la un pacient. Acuzațiile aduse și interdicția primită

Ziare.com acum 11 ore
Medicul ortoped de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală prins în flagrant joi, 10 iulie, de procurori în timp ce primea mită pentru emiterea unui certificat de concediu medical pentru afecțiuni inexistente va fi cercetat sub control

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°