Din cei aproape 2.000 de copii din sistem, doar nouă pot fi adoptaţi. Direcţia Copilului are obligaţia de a încerca să reintegreze minorul în familia care l-a părăsit.

Numărul familiilor din Maramureş care doresc să adopte un copil este aproape triplu faţă de cel al minorilor care pot fi adoptaţi. Situaţie paradoxală dacă ne gândim că la ora actuală există în centrele de plasament şi în casele de tip familial din Maramureş aproape 2.000 de minori şi tineri.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş explică acest fenomen prin prisma faptului că statul are obligaţia să-i găsească o familie copilului şi nu un copil familiei. Legile în vigoare privind adopţia prevăd că familia naturală are prioritate.

Minorul nu poate fi dat spre adopţie altor persoane decât rudelor sale, identificate până la gradul al patrulea. În cazul în care şi acestea refuză să-l ia acasă, abia atunci poate fi dat spre adopiţie altor persoane. „Procedura de adopţie cere mult timp, chiar şi până la un an, iar în acest timp copiii rămân în grija statului. Trebuie să ne asigurăm ca s-au făcut toate demersurile pentru reintegrarea minorului în familia naturală”, precizează Nicolae Boitor, director DGASPC Maramureş. El mai arată că tocmai din această cauză în judeţ sunt 26 de familii ce au dreptul să înfieze un copil şi doar nouă copii ce pot fi adoptaţi. „Mai sunt patru familii în curs de atestare şi trei în curs de finalizare a adopţiei”, mai spune Boitor.

Cei cu handicap, în dezavantaj

Cei ce vor să devină părinţi nu îşi pot alege minorul pe care vor să-l adopte, ci primesc unul după o procedură denumită „matching”. Angajaţii Direcţiei fac anchete psihosociale, iar în funcţie de compatibilitatea dintre rezultate se face legătura între copii şi posibilii părinţi. Totuşi, părinţii au posibilitatea de a refuza un copil da