Procurorii craioveni s-au răzgândit în privinţa şoferului microbuzului implicat în accidentul de pe 1 ianuarie, din Craiova, în care un taximetrist şi clientul său au murit, şi au cerut arestarea preventivă a acestuia. Ieri, la şase zile de la producerea accidentului de pe bulevardul Nicolae Titulescu în care au murit două persoane, şoferul microbuzului a fost arestat, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova solicitând poliţiştilor doljeni reanalizarea dosarului de urmărire penală. Pe 1 ianuarie, în jurul orei 15.30, un taxi Matiz condus pe bulevardul Nicolae Titulescu de Gheorghe Dinu, de 56 de ani, din Craiova, a fost lovit de un microbuz al societăţii Tifco SA. Taximetristul a murit pe loc în urma impactului deosebit de violent, iar Alin Gigi Florea, de 23 de ani, tot din Craiova, pasagerul din taxi, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă, unde, o zi mai târziu, a decedat. Din primele cercetări, ofiţerii de la Rutieră au stabilit că microbuzul a fost condus de Alin Constantin Buşe, de 19 ani, angajat ca agent de pază la SC TPI Security, deşi acesta a declarat în faţa poliţiştilor că el era doar pasager în microbuz, iar cel care a condus autovehiculul a fugit de la locul accidentului. Verificările au arătat că, în acea zi, tânărul era de serviciu la sediul firmei Tifco SA, de unde a sustras un microbuz Mercedes Sprinter şi mai mulţi litri de motorină, după care a plecat spre... Zalău, deşi nu avea permis de conducere. Uite arestul, nu e arestul! În seara de 1 ianuarie, după ce au încheiat cercetările, ofiţerii de la Rutieră l-au reţinut pentru 24 de ore pe Buşe în baza unei ordonanţe. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru furt, conducere fără permis şi ucidere din culpă. Pe 2 ianuarie, anchetatorii l-au prezentat pe Buşe Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă, însă procurorul de serviciu nu a f