Sunt două mari tipuri de acoperişuri: cele în terase, mai puţin întâlnite, şi cele înclinate la diferite pante, care sunt proiectate pentru majoritatea caselor. Acestea ajung cam la aceleaşi costuri, diferenţele apărând în funcţie de suprafeţe şi de materialele alese. Primul pas în construirea unui acoperiş potrivit este proiectarea acestuia ţinându-se cont de toate cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească. Se va lua în calcul, mai întâi, greutatea învelitorii; una din ţiglă ceramică are o masă mai mare decât învelitoarea din şindrilă bituminoasă, deci ar fi cel puţin imprudent să cereţi ţiglă ceramică, după ce şarpanta a fost proiectată pentru învelitori mai uşoare. Alt element de care trebuie neapărat să se ţină seama este cantitatea de precipitaţii cărora va fi nevoită să le facă faţă şarpanta. Un acoperiş din zona de munte este mult mai solicitat decât unul dintr-o zonă în care ninge mai rar. De asemenea, alt element de care se va ţine seama este rezistenţa la seisme. Deşi sunt calcule universal valabile după care se proiectează acoperişul, o situaţie particulară, precum zona Vrancei, nu trebuie nicidecum ignorată. Odată proiectat, se poate trece la construirea acoperişului. De cele mai multe ori, materialul folosit este lemnul. E absolut necesar ca acesta să fie tratat atât împotriva insectelor şi a putrezirii, cât şi a focului. În ceea ce priveşte termoizolarea, se poate renunţa la ea în cazul în care podul urmează să fie nelocuibil, căci se va crea un microclimat cu aer cald, ce va proteja nivelul inferior. Dacă podul urmează să fie transformat în mansardă, evident că se impune o termoizolare corespunzătoare care, fireşte, va ţine seama de zona climatică în care se construieşte casa. De regulă, materialul folosit pentru termoizolarea podului casei este vata minerală, pentru că aceasta are proprietăţi de difuzie a vaporilor, fiinţă superioară polistirenul