» Inspectorii Protectiei Consumatorilor au constatat nerespectarea regulilor prevazute de legea antifumat, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie.
» Activitatea a trei localuri din zonele Piata Romana si Piata 1 Mai a fost suspendata temporar.
Din cele sapte localuri verificate ieri, inspectorii OPC au depistat in trei dintre ele mai multe nereguli pentru care s-au aplicat amenzi de la 250 de lei la 1.000 de lei si s-a decis suspendarea activitatii pana la remedierea problemelor constatate. Toti agentii economici sanctionati au alocat zonei pentru fumatori spatii mai mari de 50% din suprafata totala a localului, desi de la 1 ianuarie 2009 acest lucru este interzis. De asemenea, spatiul destinat fumatorilor reprezenta zona de tranzit catre zona pentru nefumatori. "Legea a fost aprobata cu un an inainte, dar aplicarea ei efectiva a inceput abia acum, la inceputul lunii ianuarie, deci agentii economici au avut timp pentru a face modificarile necesare", a declarat inspectoarea Ifigenia Meica drept raspuns la reactia agentilor economici amendati, care au sustinut ca nu au stiut de intrarea in vigoare a legii.
Reprezentantii barurilor au recunoscut ca legea este in dezavantajul lor, intrucat spatiile pentru nefumatori sunt, in cea mai mare parte a timpului, neocupate. Potrivit OU 5/2008, incepand cu 1 ianuarie 2009, in spatiile publice inchise fumatul va fi permis numai in camere exclusiv dedicate acestui scop, ventilate, si care sa nu fie spatiu de tranzit sau de acces. In restaurante si baruri, spatiile pentru fumat vor reprezenta maximum 50% din suprafata spatiului alocat clientilor si va fi obligatoriu sa se asigure ventilarea si izolarea lor de spatiile pentru nefumatori. Localurile cu o suprafata mai mica de 100 metri patrati pot functiona fie ca unitati in care se fumeaza, fie ca unitati in care nu se fumeaza. Neaducerea la cu