Reporterii EVZ au vizitat una dintre cele mai frumoase zone ale României pe care neputinţa autorităţilor o ţine departe de ochii turiştilor. Sursa: Remus Suciu
Cine are curiozitatea să urce iarna pe Valea Luncanilor, dincolo de Boşorod, va fi răsplătit din plin. Încă de la intrarea în satul Luncani (situat la 13 kilometri est de oraşul Călan) peisajul se schimbă. Casele sunt din ce în ce mai împrăştiate, unele pe vale, altele pe versanţii abrupţi ai munţilor, altele ascunse după coame de deal. Pe uliţă, nici ţipenie de om. E iarnă, aşa că fiecare-şi vede de-ale lui prin gospodărie.
Dincolo de Luncani, spre Cioclovina, drumul devine aproape imposibil. Poduri de gheaţă groase de aproape o jumătate de metru şi lungi de 10-20 de metri îţi pun serios la încercare calităţile de şofer. Chiar dacă eşti cu un 4x4, îţi este foarte greu să treci printre sau peste craterele apărute în stratul gros de gheaţă. Doar bolovanii pe care-i pui în câte-o „copcă“ te ajută să înaintezi. În plus, de multe ori te vezi în situaţia de a conduce pe gheaţă pe un drum care este mărginit pe o parte de un versant, iar pe cealaltă de o râpă adâncă. Merită însă!
Frig şi linişte
Continui drumul şi mai dai cu ochii de câte-o cascadă de pe Apa Luncanilor. Râul curge abrupt şi fierbinte. Nu e vorba de vreun izvor de apă termală, dar din apa râului ies aburi, semn că în pântecele muntelui e mult mai cald decât afară.
Ajungi la gura peşterii Cioclovina Uscată, ascunsă într-o pădure de fagi bătrâni. Aici, vrei, nu vrei, trebuie să laşi maşina. Dacă apuci pe o cărare numai de localnici ştiută, în nicio jumătate de ceas ajungi în şaua Cioclovina. Pe măsură ce urci pe potecă, peisajul se mai schimbă o dată, la fel de radical. Zăpada e mai groasă. Copacii par că s-au învelit şi ei cu câte-un manton gros de nea doar ca să se pună la a
