La multi ani si bine v-am regasit! Eu doar ce m-am intors din vacanta. Dar, ca sa plec in vacanta, a trebuit sa iau trenul din Gara de Nord. In seara zilei de 29 decembrie, pe la ora 9, la casele de bilete ale Garii de Nord nu erau mai mult de 20 persoane. Totusi, intr-un mod aproape miraculos, in Gara de Nord, in seara zilei de 29 decembrie, era coada la bilete. Fenomenul se petrecea, ati ghicit, pentru ca, din numeroasele case de bilete ale uriasei gari, era deschisa una singura. Disciplinati, cei 20 de doritori sa ia trenul din Gara de Nord, intre care ma numaram si eu, s-au asezat la acea casa, formand o coada de 20 de persoane.
Va va interesa, poate, sa stiti ca mai erau cateva case de bilete la care stateau niste doamne care ar fi putut vinde biletele multdorite, dar erau inchise. Casele erau inchise, iar doamnele din spatele geamurilor inchise erau surde la rugamintile cate unui potential calator mai grabit de a deschide. Asa ca ne-am pus toti la aceeasi coada, cum v-am spus deja. Am stat douazeci de minute la coada, pana cand in fata mea au mai ramas doar vreo trei oameni. Intre timp, in spate se mai adunasera vreo zece.
Ei bine, atunci s-a intamplat inimaginabilul: doamna care ne vanduse pana atunci bilete la singura casa deschisa din Gara de Nord s-a ridicat si a spus ca ea are niste treaba si ca sa ne ducem la casa de alaturi, unde ne va servi o colega de-a ei. In situatii de astea, e bine sa ai viteza de reactie. Pe mine, insa, nesimtirea ma lasa, de obicei, inmarmurit, asa ca am pierdut startul catre coada care se forma din nou, cu aceiasi oameni, la cealalta casa. Drept urmare, m-am trezit ca, la noua coada a acelorasi oameni, am sapte persoane in fata mea, nicidecum trei, cum avusesem cu numai cateva secunde inainte.
Sar repede la finalul povestii, ca mi se pare ca v-am plictisit: dupa vreo 25 de minute, un baiat cu
