În acest final de an, tema învăţământului românesc a ţinut prima pagină a ştirilor şi a fost subiectul nenumăratelor talk-show-uri - şi încă nu s-a terminat povestea! Disputa a plecat, cum bine se ştie, de la creşterea salariilor profesorilor. Rezultatele? Din nou, cum ştim cu toţii, niciunul, cel puţin deocamdată. Educaţia preuniversitară, ca şi cea universitară, se află în suferinţă de zeci de ani şi tot ceea ce se întrevede sunt doar tentative timide de a ridic

În acest final de an, tema învăţământului românesc a ţinut prima pagină a ştirilor şi a fost subiectul nenumăratelor talk-show-uri - şi încă nu s-a terminat povestea!

Disputa a plecat, cum bine se ştie, de la creşterea salariilor profesorilor. Rezultatele? Din nou, cum ştim cu toţii, niciunul, cel puţin deocamdată. Educaţia preuniversitară, ca şi cea universitară, se află în suferinţă de zeci de ani şi tot ceea ce se întrevede sunt doar tentative timide de a ridica o serie de probleme, venite din partea celor cåţiva - extrem de puţini - oameni care sunt şi competenţi, şi au şi dorinţa de a lăsa ceva în urmă.

Putem spune că de la reformele lui Spiru Haret şi cea introdusă de regimul comunist în 1948 nimic interesant nu s-a mai întåmplat în sistemul educaţional romånesc, indiferent cine a fost ministru sau ce culoare au avut, în ansamblu, guvernele ori coaliţiile majoritare aflate la putere. Reforma, dacă s-ar face, ar trebui să examineze aspecte fundamentale ale paradigmei educaţionale. Trăim în societatea info-prenorială, a cărei trăsătură dominantă este iniţiativa antreprenorială ghidată de cunoaştere! Haideţi să nu mai punem oamenii să fie maşini de reprodus informaţii. Ce-aţi zice să-i învăţăm să gåndească singuri?

Ce nu ne este la îndemånă? Cum să înveţi: metoda, orientarea comportamentelor, formarea atitudinilor utile unei societăţi de secol XXI! Este sănătos să abandonăm ati