Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debandada la taxe si impozite

Publicat in Ziua Constanta, joi 8 ianuarie 2009 ·

Din prima zi de după mini-vacanţa de sărbători, zeci de constănţeni au dat o fugă până la ghişeele Serviciului Public de Impozite, Taxe şi Alte Venituri ale Bugetului Local, pentru a-şi achita, conştiincioşi, dările către stat.

Însă, plata taxelor şi impozitelor pentru persoanele juridice s-a dovedit a fi o adevărată aventură. Zilele trecute, cetăţenii care s-au prezentat la ghişeele de încasare de pe strada Ecaterina Varga au primit vestea că au venit degeaba, pentru că taxele şi impozitele locale pentru 2009 nu s-au stabilit. Nimic real, atât timp cât în şedinţa de Consiliu Municipal din mai 2008, consilierii locali au adoptat hotărârea prin care stabileau cuantumul taxelor şi impozitelor locale pentru anul viitor. Însă, aglomeraţia a continuat să se menţină. După ce a fost eliminat zvonul că persoanele juridice nu ar avea ce să achite pentru că valoarea dărilor nu au fost stabilite, constănţenii au stat la coadă şi au aşteptat ca prima persoană de la ghişeu să completeze declaraţia în faţa ofiţerului de serviciu. Din prima zi de după mini-vacanţa de sărbători, zeci de constănţeni au dat o fugă până la ghişeele Serviciului Public de Impozite, Taxe şi Alte Venituri ale Bugetului Local, pentru a-şi achita, conştiincioşi, dările către stat.

Însă, plata taxelor şi impozitelor pentru persoanele juridice s-a dovedit a fi o adevărată aventură. Zilele trecute, cetăţenii care s-au prezentat la ghişeele de încasare de pe strada Ecaterina Varga au primit vestea că au venit degeaba, pentru că taxele şi impozitele locale pentru 2009 nu s-au stabilit. Nimic real, atât timp cât în şedinţa de Consiliu Municipal din mai 2008, consilierii locali au adoptat hotărârea prin care stabileau cuantumul taxelor şi impozitelor locale pentru anul viitor. Însă, aglomeraţia a continuat să se menţină. După ce a fost eliminat zvonul că persoanele juridice nu ar avea ce să

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°