Anul editorial 2008 a fost, în mai mică măsură, un an al noutăţilor-surpriză şi, în mai mare măsură, unul al aşteptărilor confirmate. Cu excepţia celor de la „critică“, debuturile au fost destul de firave, printre excepţiile fericite numărîndu-se – la „poezie“ – o scriitoare nu tocmai debutantă (Svetlana Cârstean cu volumul-poem Floarea de menghină, Editura Cartea Românească) şi, la… memorialistică, doi autori-revelaţie, ajunşi la senectute: Adrian Oprescu (Vărul Alexandru şi alte poveşti adevărate) şi Gheorghe Florescu (Confesiunile unui cafegiu). Cărţile lor, ambele apărute la Humanitas, sînt cuceritoare. După cum se vede, avem de-a face preponderent cu debuturi întîrziate (unele, mai mult decît mature…) şi, în cazul Svetlanei Cârstean, cu aşteptări confirmate. Pentru că, să fim serioşi, nu îi putem considera decît formal debutanţi în critică pe Iulian Costache (cu admirabilul studiu Eminescu. Negocierea unei imagini, Cartea Românească) şi Simona Sora (Regăsirea identităţii. Corpul în proza românească interbelică şi postdecembristă, Cartea Românească), ambii – în pofida diferenţelor, vîrfuri evidente la această categorie. Altfel, nu se poate spune că debutanţii n-au fost moşiţi cum se cuvine în 2008. O menţiune merită, în context, primul concurs de debut literar organizat de o bancă – Unicredit – în colaborare cu proiectul „Bibliofagia“ al Freedom House. Din păcate, doi dintre cei trei cîştigători (prozatorii Anna Kalimar şi Felician Chiruţă) sînt cam „plăpînzi“, prima avînd totuşi circumstanţele unei vîrste de doar 17 ani. În schimb, Dana Catona este o poetă talentată, despre care îmi îngădui să cred că se va mai vorbi. Ar mai fi de consemnat volumele altor poeţi debutanţi, deja intraţi în vizorul criticii: Ofelia Prodan, Daniel D. Marin şi Vlad Moldovan... Orice bilanţ e, fireşte, o selecţie personală dintr-o ofertă practic incontrolabilă. Iar cel pe care-