În această stagiune, la Teatrul Odeon din Bucureşti, publicul îl poate vedea pe Răzvan Mazilu în one man show-ul Umbre de lumină, gîndit de coregraful francez Philippe Tréhet. Proiecţiile spectacolului – cu rol fundamental în construcţia scenică – sînt realizate de Ronan Legendre. O remarcă specială trebuie făcută cu privire la muzica spectacolului: ea este compusă de Jean-Jacques Schmidely, un muzician care cunoaşte îndeaproape natura dansului, el lucrînd cu precădere cu Philippe Tréhet. Costumele sînt create de Doina Levintza, cu aceeaşi capacitate, dovedită constant, de a îmbrăca personajul mai mult cu o idee decît cu o haină. Decorul îi aparţine tot lui Philippe Tréhet şi are în spectacol funcţionalitatea pe care o dovedeşte şi limbajul coregrafic: aceea de a conduce spre o esenţă din care fiecare spectator poate să tragă propriile concluzii. În acelaşi timp însă, este vorba de o poveste puternic individualizată, închisă între zidurile unui eu materializat prin expresia corporală a lui Răzvan Mazilu. Trei aspecte trebuie luate în calcul cu atenţie în încercarea de a analiza acest spectacol: întîi, puternica asemănare de esenţă dintre universul coregrafic al lui Philippe Tréhet şi structura interpretativă a lui Răzvan Mazilu, apoi planul narativ al spectacolului (scenariul sau povestea propriu-zisă, care se înscrie în contextul mai larg al temelor abordate de coregraful francez de-a lungul carierei sale) şi, nu în ultimul rînd, planul simbolic în care sînt transfigurate, purtate spre o zonă profund metaforică, elementele din planul narativ. Întrucît întîlnirea artistică dintre Răzvan Mazilu şi Philippe Tréhet stă sub semnul unei asemănări de esenţă, de aceea poate exista, la un moment dat, senzaţia că limbajul coregrafic e o emanaţie a structurii interpretului. Urmărind cu atenţie aspectul strict formal al frazelor de mişcare, separîndu-le, printr-un efort