Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bertholt Văsuică, pregătit să ducă echipa în A1

Publicat in GAZETA de SUD, joi 8 ianuarie 2009 ·

Bertholt Văsuică, noul antrenor al echipei masculine de volei SCM-U Craiova, a făcut ieri cunoştinţă cu jucătorii din lot. Fostul voleibalist craiovean are ca obiectiv promovarea grupării în prima divizie. Bertholt Văsuică, antrenorul care l-a înlocuit pe italianul Senatore Vincenzo la cârma echipei masculine de volei SCM-Universitatea Craiova, şi-a cunoscut ieri elevii, care s-au prezentat la primul antrenament din 2009. Noul tehnician a purtat o scurtă discuţie cu jucătorii, apoi a condus primul antrenament din 2009 al voleibaliştilor din Bănie, care pe 17 ianuarie au meci în campionat. Văsuică preia o echipă care în acest sezon al Diviziei A2, seria Est, a obţinut victorii pe linie şi are ca obiectiv promovarea în Divizia A1. Antrenorul, care până acum a pregătit doar echipe de fete, Unic Piatra Neamţ şi Universitatea Timişoara, îşi doreşte să facă treabă la formaţia craioveană. „Doar ce i-am cunoscut pe băieţi, nu ştiu prea multe despre ei. Recunosc că nu am văzut nici un meci de-al lor, dar am auzit că nu au pierdut nici măcar un set. Este bine, dar mai avem mult de lucru până la promovare. Greul abia acum începe, în faza a doua a competiţiei“, a precizat Bertholt Văsuică. Acesta a spus că în perioada următoare va decide dacă face sau nu modificări în lot. Va fi legitimat ca jucător Văsuică primise de mai multe ori, ultima dată în vară, propuneri din partea conducerii clubului oltean de a antrena băieţii, dar de fiecare dată refuzase ofertele. De data aceasta, a acceptat, urmând să se ocupe şi de echipa feminină de volei, din Divizia A1. „Voi ajuta, în măsura în care mi se va cere, şi formaţia feminină, mai ales că eu am antrenat numai echipe de fete şi am obţinut rezultate frumoase la Piatra Neamţ, unde am câştigat Cupa României şi am ieşit vicecampion“, a mai spus antrenorul craiovean. Bertholt Văsuică are 42 de ani şi a evoluat la Universitatea Craiova pe p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”

Adevarul acum o ora
Diana Șoșoacă a surprins printr-un gest inedit sâmbătă, când a făcut o baie în Marea Neagră, în ciuda temperaturii scăzute a apei, de sub 10 grade.

SuperLiga: FCSB a revenit pe primul loc, după 1-0 cu Universitatea Cluj

HotNews acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul SuperLigii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

Elon Musk speră să se ajungă la o situaţie de "zero taxe vamale" între SUA şi Europa: "Să fie efectiv o zonă de liber schimb între Europa şi America de Nord"

News.ro acum 5 ore
Miliardarul american Elon Musk a declarat sâmbătă că speră ca în viitor să vadă o libertate totală a comerţului între Statele Unite şi Europa, vorbind la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat impunerea de taxe vamale parte

O echipă de asistenţă americană a aflat că va fi concediată când era în Myanmar pentru a ajuta după cutremurul devastator de luna trecută

News.ro acum 4 ore
O echipă de asistenţă americană a aflat că va fi concediată când era în Myanmar pentru a ajuta la operaţiunile de salvare şi de recuperare în urma cutremurului devastator din această ţară, relatează Reuters. După ce au călătorit în naţiunea din Asia

Șeful Administrației Penitenciarelor, înlocuit din funcție. Anunțul a fost făcut chiar de Dan Halchin

Mediafax acum 4 ore
Înlocuitorul său nu a fost anunțat încă de Ministerul de Interne. Halchin se va întoarce la Arad, ca director, potrivit gandul.ro. Halchin a făcut un scurt raport de activitate al ultimilor 4 ani în care susține că instituția pe care a condus-o arat

Popescu Piedone, atac furibund, cu insulte, la adresa lui Nicușor Dan: „Loază mincinoasă de care mi-e scârbă ca de gândacii descoperiți prin dulapuri!”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, îl atacă pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, după ce acesta afirmase că acţiune sale arată „un pic de exces”. Riposta lui Popescu Piedone

Netanyahu se duce la Casa Albă pentru a negocia stoparea creşterii tarifelor vamale

HotNews acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a informat sâmbătă pentru agenția France Presse un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate ţările. Joi, a doua zi

Superliga – play-off: FCSB – Universitatea Cluj1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

UPDATE Autocar implicat într-un accident rutier la Sinaia!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un autocar cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier în orașul Sinaia. Potrivit ISU Prahova, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia acționează în aceste momente în cazul producerii unui accident rutier urmat de incendiu pe raz

Claudiu Târziu, după suspendarea din funcția deținută în cadrul AUR: Am aflat pe surse, nu am fost notificat oficial

HotNews acum 11 ore
Claudiu Târziu, suspendat sâmbătă din funcția deținută în cadrul AUR, a oferit prima reacție pentru Mediafax după măsura luată împotriva sa de conducerea partidului. „Am aflat și eu tot pe surse de această decizie, nu am fost informat oficial, deci

Vremea

București
acum

11°
dum.

5°/12°
lun.

1°/10°
mar.

3°/10°
mie.

5°/11°
Iasi
acum

dum.

-0°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-4°/6°
lun.

-2°/4°
mar.

-1°/8°
mie.

-0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-2°/8°
lun.

-2°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°