Specialiştii de la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) avertizează că, în acest sezon rece, s-ar putea înregistra cele mai multe cazuri de gripă din ultimii doi-trei ani şi sfătuieşte autorităţile să vaccineze antigripal persoanele vulnerabile şi angajaţii din sistemul medical. „Datele provenite de la primele ţări afectate de gripă arată că acesta ar putea fi cel mai grav sezon de gripă prin care a trecut Europa în ultimii doi-trei ani. Ţinând cont de acest lucru, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor insistă asupra faptului că populaţia cu risc trebuie vaccinată, mai ales persoanele în vârstă şi cele cu boli cronice, precum şi angajaţii din sistemul medical. Acesta este un factor-cheie pentru a combate efectele gripei de sezon”, a declarat profesorul Johan Giesecke, de la ECDC.
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor mai atenţionează că este posibil ca gripa să se răspândească şi în Nord şi Est în următoarele săptămâni. Potrivit ECDC, la sfârşitul anului trecut, intensitatea gripei în România era scăzută, cele mai multe cazuri înregistrându-se în Portugalia, Italia, Spania, Anglia şi Suedia.Medicii spun că bătrânii, persoanele cu boli cronice respiratorii, de inimă, cei cu afecţiuni renale şi cu deficienţe ale sistemului imunitar sunt cele mai susceptibile de a se îmbolnăvi de gripă. Pentru a reduce răspândirea bolii, bolnavii de gripă trebuie să evite contactul cu ceilalţi oameni, să se spele pe mâini şi să facă tratament antiviral. Boala se caracterizează prin tuse severă, dureri de cap şi musculare, febră, frisoane şi oboseală. Anual, gripa afectează până la 15% din populaţie. (M.O.N.)
Specialiştii de la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) avertizează că, în acest sezon rece, s-ar putea înregistra cele mai multe cazuri de gripă din ultimii doi-trei ani şi sfătuieşte auto