Horia Roman-Patapievici: "Pe vremea guvernului Năstase, se ştia şi cine, şi cum bagă presei pumnul în gură".

Autorul, generic vorbind, era Năstase însuşi, iar modalitatea de şantaj era publicitatea finanţată de la guvern. Pe vremea aceea presa era pauperă, iar banii veniţi prin reclame de stat erau vitali. Astăzi, presa a intrat pe mâna câtorva oameni cu stare. S-a câştigat astfel independenţa faţă de publicitatea de la guvern, dar s-a pierdut independenţa faţă de agenda politică a proprietarilor. Din acest motiv, astăzi nu mai ştim exact cine şi cum bagă presei pumnul în gură. La întrebarea „cine?“, răspunsul ar fi „proprietarii“, dar, deoarece sunt mai mulţi, răspunsul adecvat trebuie să indice şi legăturile dintre ei, şi interesele comune, şi scopul asocierii, ceea ce e dificil şi conspiraţionist. Astfel încât nu ştim cu adevărat cine. Cât priveşte modalităţile, e la fel de complicat de imaginat cum anume redacţii şi ziarişti atât de diferiţi între ei sunt determinaţi să nu abordeze anumite teme, să le trateze în acelaşi fel pe altele, să se indigneze în cor de unele ori să le ignore cu încăpăţânare pe altele. Când este aplicat anumitor persoane, limbajul grobian este bun. În schimb durităţile de limbaj aplicate altora coalizează imediat indignări active, care ar fi nobile, dacă nu ar fi implauzibile.

Prin urmare, situaţia presei azi este, ceteris paribus, la fel de bine strunită ca în epoca Năstase, doar că de alte mâini, din alte motive şi uzând de alte mijloace. Cum să explicăm faptul că, deşi toată lumea deplânge starea bugetului, nimeni nu indică spre vinovaţi, adică spre guvernul Tăriceanu, ci spre premierul Boc? Distrugerea reputaţiei lui Adrian Cioroianu a întrunit consensul entuziast al întregii prese, deşi, cu excepţia metaforei „deportării infractorilor“, gafele sale au fost minore şi fără urmări internaţionale. În schimb, decizi