Alexandru Dobrescu In noianul de vesti proaste cu care ne-a cadorisit sfarsitul de an, s-a strecurat din greseala si una mai de Doamne ajuta: Senatul Universitatii "Al. I Cuza" a decis, cu o majoritate zdrobitoare, modificarea unor prevederi ale Codului Etic. Astfel, fix de la 1 ianuarie 2009, li se interzice cadrelor didactice alese in functii de conducere sa mai faca politica militanta. De unde intelegem ca ceilalti dascali, lipsiti de un asemenea privilegiu, sunt exceptati din capul locului de la regula, avand deplina libertate sa militeze de la catedra pentru un partid ori altul.
Povestea e veche de cand exista Universitatea. Acum mai bine de treisprezece decenii, T. Maiorescu, suparat nevoie mare pe "fractiunea libera si independenta", cerea, de la tribuna Parlamentului, indepartarea de la catedra, din exact acelasi motiv, a catorva profesori, in frunte cu Nicolae Ionescu, principala victima din viitorul studiu "Oratori, retori si limbuti". Alaturi de imperioasa nevoie a despartirii scolii de politica, ilustrul barbat invoca atunci si argumentul, formulat cu indiscutabila maiestrie oratorica, ca era intolerabil sa se faca, intr-o institutie finantata de guvern, propaganda antiguvernamentala. Mai incoace, pe la inceputul anilor ‘50 din veacul trecut, alti profesori erau "epurati" tocmai din pricina ca nu impartaseau si nu raspandeau prin cursuri si seminarii ideologia partidului aflat la putere. Iar in 1990, s-a incercat iarasi "curatirea" scolilor noastre superioare de dascalii "patati", adicatelea "comunisti" si "securisti", de fapt o solutie "ad hoc" pentru justificarea inlaturarii profesorilor competenti, a caror simpla existenta impiedica ascensiunea lichelelor si nepriceputilor. In virtutea acestor nefericite precedente istorice, ma gandesc daca n-ar fi mai cu minte, spre binele scolii, ca, inainte de a se stabili prin codul etic cine a
