Antrenorul lui Partizan, Slavisa Jokanovici, spune că Serbia lui Antici e una dintre cele mai promiţătoare reprezentative de pe continent şi crede într-o victorie cu 2-0 în faţa României
Antrenorul lui Partizan, Slavisa Jokanovici, însoţit de ofiţerul de presă al clubului, Dragan Velanac, ne întîmpină în interiorul bazei sportive "Teleoptik", situată la marginea Belgradului. În vîrstă de 40 de ani, fostul internaţional al plavilor e omul care a reuşit sezonul trecut eventul cu Partizan şi l-a titularizat pe Zoran Tosici, puştiul cumpărat de Manchester cu 10 milioane de euro. Şi e acelaşi tehnician care, din pricina parcursului slab avut în acest an în grupele Cupei UEFA (0 puncte, locul 4), a refuzat titlul de cel mai bun antrenor sîrb al anului, oferit de federaţie, considerînd că nu-l merită! Aşadar, Slavisa Jokanovici despre fotbalul plavilor şi despre şocul România - Serbia.Raţ: "Sîrbii sînt în formă maximă" (video)
- Mister Jokanovici, ce loc ocupă azi fotbalul sîrbesc în Europa?
- Uitaţi-vă cîţi jucători avem răspîndiţi pe tot continentul, la echipe importante din campionatele vestice sau estice, şi veţi afla răspunsul! Sîntem o ţară care propune permanent nume proaspete, iar cluburile găsesc an de an resurse umane pentru a-şi completa loturile. E aproape imposibil să ţii acasă jucători care, tineri, ating o cotă internaţională greu de susţinut în Serbia.
"Serbia a surprins prin joc"
- Ar trebui să fie un avantaj pentru echipa naţională, numai că rezultatele Serbiei la nivel de primă reprezentativă au lăsat mai mereu de dorit!
- Lucrurile se mai schimbă! Antici a creat acum o echipă agresivă, ofensivă, mobilă. Iar fondul de jucători de valoare pe care selecţionerul îl are la dispoziţie îi permite să nu se blocheze într-un tipar uşor de citit de adversari. Serbia a surprins pe toată lumea nu atît prin re