- Cultural - nr. 233 / 8 Ianuarie, 2009 Minunate sunt caile Domnului, cand sunt pavate cu har si presarate cu flori, cand masura talentului e muzica sferelor, care razbate din glasul unei tinere inzestrate. O simpla descriere a celei mai frumoase carti de poezie, pe care am avut placerea sa o citesc in ultimii 10 ani, nu ar face altceva decat sa adanceasca admiratia mea. Poezia e un spatiu privilegiat iar lipsa ei din cotidian va fi un spatiu nedefinit, tentat sa lase loc unui gol imens, pe care acum incerc sa-l umplu in putine cuvinte. Versurile din volumul "IN OGLINDA FLORILOR", aparut la Editura PONTOS, din Chisinau, dau dimensiunea unui talent de mare perspectiva, care prin mesajul direct si prin frumusetea versificatiei pot sta oricand alaturi de opere deja celebre. Alaturarea sau asemanarea cu minunatele poezii ale Elenei Farago nu diminueaza din calitatea si valoarea lor, ba dimpotriva, le permite asezarea pe un piedestal predestinat. Nu e nevoie de comparatii sau de "proba timpului", pentru ca diamantele cuvintelor capata stralucire, indiferent de moda sau optiuni. Spun toate acestea pentru ca ma aflu in fata unei poete geniale, a unui copil minune. La varsta la care altii abia pot silabisi cuvintele sau doar pot invata, pe de rost, o poezie «pentru serbare», foarte tanara scriitoare e in masura sa editeze un volum de versuri. Meritul si talentul ei este incontestabil, chiar daca are in spate sustinerea dascalilor si parintilor. Ei vor trece intr-un anonimat confortabil, pe masura ce alte orizonturi isi vor impune tainele. Cand ai doar 13 ani perspectiva senectutii nu mai devine o provocare ci o tinta fara de sens. E normal sa fie asa, pentru ca talentul si intelepciunea nu au nevoie de trecerea anilor. Chiar daca autoarea Cristina Calin, nascuta la 25 august 1995, la Malaiesti, raionul Orhei din Republica Moldova, face dovada unor calitati exceptional