Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reporterul frenetic

Publicat in Jurnalul, joi 8 ianuarie 2009 ·

JURNAL DE ROMÂNIA

După ce a relatat zile în şir de pe DN 1, ba din şanţ, ba din elicopter, reporterul frenetic, inteligent şi activ a uitat de criza bară-la-bară şi se află chiar în acest moment în transmisie directă de la faţa locului, transmite neîncetat de la ochiul gazelor, vorba aceea ochi pentru ochi, gaze pentru gaze, şi totul ar fi bine dacă nu mi-ar fi puţin teamă, cît poate fi ea la începutul anului, că ar putea confunda Nabuco, traseul de gaze cu Spărgătorul de nuci, şi nici asta n-ar fi mare lucru, la cîte a confundat el, săracul, reporterul frenetic, el care se pricepe la toate şi la nimic, e suficient să vrea să transmită, să-şi dorească pînă în adîncurile inteligenţei sale să apară în faţa camerelor de luat vederi, pregătit pentru "live", live-ul e viaţa lui, prostia e adevărată, reală şi cît se poate de vizibilă, palpabilă, atunci cînd e transmisă în direct, montajul, lumina, băieţii nu mai pot face nimic, se vede cu ochiul liber, prostia e strigătoare la cer şi la telespectatori, singura scăpare a reporterului frenetic poate veni fără ca el să-şi dorească, el vrea să fie "live", singura scăpare spuneam poate veni de la satelit, de unde şi expresia prost cu satelitu’, care într-o tresărire de orgoliu poate întrerupe, vai, transmisia, ceea ce ar putea fi începutul-sfîrşitului, reporterul frenetic fără live este ca nunta fără lăutari, ca Boc fără Băsescu, adicătelea nu există, dar iată, chiar în acest moment intrăm în legătură directă cu reporterul frenetic, ne auzi?, nu ne aude, dar e pe cale să facă transmisia vieţii lui, poporul îl aşteaptă ca pe americani acum cincizeci de ani, aşadar, reporterul frenetic transmite "live", în direct şi în exclusivitate tăierea gazelor de către ruşi, reportere frenetic, ne auzi?...

JURNAL DE ROMÂNIA

După ce a relatat zile în şir de pe DN 1, ba din şanţ, ba din elicopter, repo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Cum a fost amenajat localul pentru nunta fiicei lui Gheorghe Hagi. Luxul este la el acasă! Kira Hagi şi Thomas Ferfelis petrec într-un cadru de vis cu 500 de invitaţi

Cancan acum 50 minute
După ce au spus „DA” în fața lui Dumnezeu, Kira Hagi și Thomas Ferfelis se pregătesc să petreacă una dintre cele mai frumoase seri din viața lor într-un cadru de vis. Cununia religioasă s-a încheiat la Biserica Sfântul Visarion din București, iar mi

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum o ora
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

CFR Trafic reluat între Sinaia și Bușteni pe firul II, după îndepărtarea unui copac căzut pe linia de contact (FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 29 iunie 2025, la ora 17:03, traficul feroviar pe firul II a fost reluat în condiții de siguranță între Sinaia și Bușteni, după ce arborele căzut pe linia de contact a fost îndepărtat cu ajutorul a două drezine pantograf, trimise din Ploieșt

Ce cadou inedit a primit Kira Hagi de la Ion Țiriac în ziua nunții. A aparținut Ducesei de Kent

Ziua Constanta acum 3 ore
Cu ocazia nunții Kirei Hagi cu Thomas Ferfelis, Ion Țiriac le-a pregătit un moment special, punându-le la dispoziție una dintre cele mai valoroase mașini din colecția sa, un Rolls Royce Phantom IV, pentru a merge cu ea la biserică, potrivit Fanatik.

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum 4 ore
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 10 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Naţionala României de rugby a plecat în Chile pentru startul Summer Tour / Lotul anunţat de federaţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de rugby a României a plecat, sâmbătă, spre Santiago de Chile pentru a disputa primul meci din Turneu de Vară, un turneu efectuat în America de Sud, transmite News.ro. Urmărește cele mai no

Un nou caz de femicid. O femeie a fost ucisă în bătaie de soț, în Brăila. Bărbatul a fost arestat preventiv

HotNews acum o ora
O femeie din județul Brăila a murit după ce a fost lovită în mod repetat de soțul ei, potrivit unui comunicat transmis duminică de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Potrivit procurorilor, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că sora soacrei

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/27°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

15°/31°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°