- Diverse - nr. 233 / 8 Ianuarie, 2009 Curiozitatea reportericeasca m-a indemnat ca, intre Craciun si Anul Nou, sa ma abat pe la Centrul Crestin Social - Medical de Zi "Filantropia" Sighisoara, ce are ca activitate principala ocrotirea persoanelor varstnice, unde am fost intampinat de coordonatorul unitatii, parintele protopop Ovidiu Dan. Domnia-sa ne-a vorbit in termeni elogiosi despre munca misionara si asidua facuta de mai bine de 5 ani, odata cu infiintarea la Sighisoara a acestui asezamant social. In acest centru isi duc batranetile, 7 zile din 7, cele 40 de persoane varstnice aflate in situatii critice, ajutate atat social, cat si medical, la care se mai adauga masa zilnica servita la inca 70 de persoane ce se afla in situatii precare, mancarea fiind dusa la domiciliul fiecaruia dintre bolnavii netransportabili. Grija purtata persoanelor varstnice, cat mai ales a persoanelor suferinde ce se afla in dificultate materiala, datorita conditiilor de viata, singuratatii, saraciei extreme, cat si marginalizarii, ii face pe multi sa acceada spre acest edificiu vazut ca unica oaza de liniste, de apropiere si intrajutorare frateasca, stiindu-se ocrotiti si bine primiti, oferindu-li-se conditii de ingrijire, asistenta sociala, asistenta medicala si hrana, conditii pe care cu siguranta nu le-ar fi avut daca nu ar exista acest Centru filantropic. Parintele protopop Ovidiu Dan, mentorul si seful centrului, ne-a declarat ca "Este o indatorire crestineasca sa ne apropiem de semenii nostri care au o stringenta nevoie de ajutor si cautam sa nu facem din aceasta vocatie umanitara o bravada prin care sa ne impopotonam ca si cum ceea ce facem ar fi dintr-o pornire aroganta ce ne ridica deasupra celorlalti, intrucat nu aceasta ne este menirea noastra de buni crestini. Ne smerim, ne rugam pentru ei, le suntem aproape, traim clipele de bucurie si de suparare ale fiecaruia din