Poliţiştii de la Secţia 2 au reţinut un individ care, în mai puţin de jumătate de oră, a tâlhărit două femei pe stradă.
În seara de 6 ianuarie, în jurul orei 19.25, la 112 s-a primit un apel de urgenţă prin care Iulia Vasile, o constănţeancă, sesiza că, în urmă cu câteva minute, fusese tâlhărită pe strada Capidava. Un bărbat se apropiase de ea, îi smulsese poşeta din mână şi fugise. O patrulă a Secţiei 2 a ajuns la locul faptei şi în apropiere, la câteva străzi distanţă, a reuşit să-l prindă pe autor. Acesta a fost identificat în persoana lui Flaviu Alexandru Tăbăcaru, de 19 ani, din Piatra Neamţ. Asupra lui a fost găsită poşeta sustrasă, în care se aflau documente personale, un telefon mobil şi suma de 500 de lei. În urma cercetărilor s-a stabilit că Flaviu Alexandru Tăbăcaru este, de asemenea, principalul suspect în comiterea unei alte tâlhării care fusese săvârşită cu o jumătate de oră mai devreme, pe strada Suceava din acelaşi cartier. Victima era Georgeta Cambur, căreia, de asemenea, îi fusese smulsă poşeta în care se aflau telefonul mobil, 30 - 40 de lei şi actele de identitate. Flaviu Alexandru Tăbăcaru a recunoscut comiterea faptelor. Din verificările efectuate de oamenii legii a reieşit că individul mai suferise condamnări pentru astfel de fapte. Autorul celor două tâlhării a fost reţinut, ieri fiind prezentat, cu propunere de arestare, Judecătoriei Constanţa.
Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Poliţiştii de la Secţia 2 au reţinut un individ care, în mai puţin de jumătate de oră, a tâlhărit două femei pe stradă.
În seara de 6 ianuarie, în jurul orei 19.25, la 112 s-a