Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sectorul IMM este afectat de lipsa banilor

Publicat in Adevarul, vineri 9 ianuarie 2009 ·

Fără sprijinul băncilor, micii întreprinzători riscă falimentul. Conducătorii organizaţiilor patronale promit să găsească soluţii şi să facă lobby pentru afaceriştii din Bihor.

Reprezentanţii IMM-urilor cred că nu se poate evita criza economică în judeţul Bihor, fără sprijinul unei clase politice unite, capabilă să lase orgoliile şi interesele personale la o parte, urmând exemplul mediului de afaceri. Reuniţi pentru prima dată în acest an, conducătorii organizaţiilor patronale din judeţ şi-au propus ca în 2009 să medieze relaţia dintre grupul politicienilor care deţin puterea pe plan local şi cel al oamenilor politici care au funcţii la nivel central, Bihorul riscând altfel să rămână din nou pe dinafară în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii şi a mediului de afaceri.

Cu ocazia întâlnirii de ieri dintre Ioan Lucian, preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor, Ioan Mintaş, preşedintele Consiliului Local al IMM-urilor din Oradea (CLIMMO), Constantin Badea, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor şi Antonio Sargenti, reprezentantul UNIMPRESA BIHOR, s-a anunţat pregătirea unei strategii comune pentru 2009, în contextul în care începuturile crizei economice în Bihor îşi fac déjà resimţite efectele. Primii afectaţi, sau cei care s-au grăbit să “abandoneze corabia” au fost investitorii din peninsulă. “Aproximativ 30% din întreprinzătorii italieni din Bihor au fost nevoiţi să se orienteze înspre Orient, unde forţa de muncă şi materia primă este mai ieftină”, explică Antonio Sargenti.

Criza schimbă profilul investiţiilor

Fiecare dintre reprezentanţii organizaţiilor patronale a recunoscut că Bihorul trebuie să se orienteze spre alte industrii, că trebuie să îşi pună la punct infrastructura (drumurile naţionale), pentru a atrage investiţii în turism şi în construcţii. Potrivit acestora, singurul segment în care se mai fac inves

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

Extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc joi, 20 februarie

Adevarul acum o ora
Joi, 20 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 februarie, Loteria Română a acordat 35.588 de câştiguri în valoare totală de peste 2,24 milioane de

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 12 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Donald Trump, noi declarații în favoarea Rusiei: Moscova are „cărțile în mână”

Wall-Street.ro acum 54 minute
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Moscova are "cărţile în mână" în negocierile menite să pună capăt războiului din Ucraina, subminând şi mai mult speranţa Kievului de a vedea Washingtonul apărându-i interesele, informează joi AFP. Ruşi

Medicii de familie din Capitală au primit de la DSP definiţia de caz pentru paralizia acută flască/poliomielită. Informarea vine în contextul în care România are risc înalt pentru importul de poliovirusuri din cauza ratei scăzute de vaccinare

News.ro acum 2 ore
Medicii de familie de la nivelul Capitalei au primit în această perioadă de la DSP o informare cu privire la paralizia acută flască, inclusiv definiţia de caz pentru PAF, astfel încât un potenţial caz să poată fi observat/diagnosticat rapid. Definiţ

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 3 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 10 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Vremea

București
acum

-3°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-6°
joi

-6°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°