Între anii 1983-1988, Dan Stanca a fost corector la România liberă, ca Marin Preda în perioada 1945-1946. După ce a lucrat câţiva ani la alte publicaţii, a revenit în 1994, de data aceasta ca redactor, la România liberă, căreia i-a rămas fidel până în ziua de azi. Deşi între timp s-a afirmat ca unul dintre cei mai importanţi scriitori ai ţării, a continuat să-şi îndeplinească obligaţiile de ziarist cu modestie şi conştiinciozitate. Succesele sale literare (printre care mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor, numeroase comentarii în presă, lansări cu largă audienţă) nu l-au făcut niciodată să uite să plece "pe teren" sau să-şi "predea" la timp articolele.

Mulţi dintre cititori (eu sunt un posibil exemplu) cumpără ziarul atraşi şi de ideea că acolo lucrează Dan Stanca. Este vorba, în fond, de un romancier productiv şi mereu inspirat, care până şi într-o notă oarecare, scrisă cu o oră înainte de închiderea ediţiei ziarului, reuşeşte să formuleze câte o idee demnă de interes. Cărţile sale - Vântul sau ţipătul altuia, 1992, Eu şi iadul, 1993, Simbol sau vedenie, 1995, Aripile arhanghelului Mihail, 1996, Apocalips amânat, 1997, Cer iertare, 1997, Contemplatorul solitar. Introducere în opera lui Vasile Lovinescu, 1997, Ultima biserică, 1997, Muntele viu, 1998, Ritualul nopţii, 1998, Veninul metafizic, 1998, Morminte străvezii, 1999, Ultimul om, 1999, Domnul clipei, 2000, Pasărea orbilor, 2001, Drumul spre piatră, 2002, A doua zi după moarte, 2003, Mut, 2006, Cei calzi şi cei reci, 2008 ş.a. - constituie de multă vreme o operă literară imposibil de ignorat şi un capitol din istoria literaturii române. Cei care vor lucra în viitor în redacţia ziarului se vor mândri cu faptul că printre înaintaşii lor s-a numărat Dan Stanca.

Iată însă că toate acestea nu l-au impresionat pe noul redactor-şef al cotdianului, Dan Turturică (el însuşi fiul unui scriit