Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro, mai scump în 2009

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 9 ianuarie 2009 ·

Moneda europeană îşi poate umfla muşchii la peste 4,2 lei pentru un euro, pe parcursul anului 2009. Unele contracte la termen încheiate pe Bursa monetar-financiară arată că investitorii au anticipat cotaţia pentru un euro la 4,3 şi chiar la 4,58 lei către sfârşitul anului.

Economia românească se raportează la euro. Populaţia este din ce în ce mai interesată de evoluţia cursului de schimb, pentru că mulţi oameni au rate bancare exprimate în această valută sau rate de leasing. Companiile au tot interesul pentru moneda europeană, mai ales exportatorii şi importatorii. Mediul financiar-bancar, de asemenea, este cu ochii pe euro, iar speculatorii/investitorii au motive întemeiate să vadă şi să anticipeze evoluţia monedei europene. Deprecierea leului de la începutul anului 2009, când un euro a fost cotat la peste patru lei, a continuat toată săptămâna, până la 4,13 lei - cursul oficial stabilit ieri de Banca Naţională a României. Analiştii şi specialiştii susţin că leul îşi va continua declinul în favoarea euro pe parcursul anului 2009.

Deficitele interne, cauzele prăbuşirii leului

Cei mai mulţi specialişti contactaţi de GdS au pus creşterea cotaţiilor euro din ultima perioadă pe seama mai multor factori. Cauzele principale ale prăbuşirii leului în raport cu euro sunt legate de situaţia economică internă (deficitul contului curent şi al balanţei de plăţi, precum şi deficitul bugetar), reducerea ratingului de ţară şi de neîncrederea investitorilor care plasau valută în conturile din România. De asemenea, 2009 a debutat cu o cerere foarte mare de euro pe piaţa valutară, fapt ce a împins euro în sus, pentru că intrările de valută sunt mai mici decât ieşirile din ţară.

„Principala cauză a deprecierii leului o constituie dezechilibrul extern, deficitul contului curent al balanţei de plăţi de circa 14% din PIB fiind foarte riscant şi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

Mediafax acum 57 minute
Conform codului transmis de ANM, meteorologii avertizau că în județele Ilfov și Giurgiu vor avea loc fenomene extreme, cu potențial de a pune în pericol siguranța populației și a bunurilor materiale. Știre în curs de actualizare

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

„O prostie absolută”. Putin ironizează una din măsurile UE privind agricultura

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a calificat joi intenția Uniunii Europene de a se lipsi de îngrășămintele rusești drept „o prostie absolută”, scrie agenția spaniolă de presă EFE. „Din punct de vedere economic, din punctul de vedere al intereselor pr

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 3 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°