Anii de ucenicie
În cazul lui Rebreanu, fondul documentar întrece orice închipuire. Zeci de mii de fişe, clasate şi neclasate încă invită la cercetări şi raportări multiple. Mii de însemnări cu caracter jurnalier compun o amplă autobiografie, de la însemnările din temniţa austro-ungară.... până la evidenţa paginilor şi a rîndurilor scrise."1 Caietele, publicate de eminentul editor al lui Rebreanu, N. Gheran, au meritul de a ni-l descoperi pe celălalt Rebreanu, cel care ar fi putut să devină scriitor maghiar. Journal-ul, scris între 14 decembrie 1907 şi 12 februarie 1908, vorbeşte despre ambiţiile tînărului de a se afirma în literatura maghiară. Are şi un pseudonim, Olly Olliver, are şi un lung şir de proiecte. Szamarletra, Scara măgarilor, e un ciclu de povestiri. Ceea ce impresionează - şi va impresiona mereu - este energia cu care tînărul Rebreanu vrea să înveţe. Pe lîngă textele din literatura universală şi cele din literatura maghiară, Rebreanu va selecta pagini din ziare, texte care azi ni se par provizorii, dacă nu am şti că arta foiletonului era la modă în începutul secolului. "Numeroase referinţe - scrie N. Gheran, trimit la opera lui Alexander Bernat (1850-1927) filosof, estetician, critic dramatic al revistei "Pester Lloyd" (publicaţie maghiară de limbă germană). Consultîndu-l, tînărul reţine numeroase caracterizări ale acestuia cu privire la opera shakespeariană".2 Într-un scurt studiu al lui Samuel Domokos, e invocat modelul lui Mikszath Kalman.3
Să subliniem, încă de la bun început, că profesiunea de ofiţer nu era, în Imperiu, facultativă: ea avea un statut de excepţie şi propunea un anume regim de viaţă, cu exclusivităţi bine subliniate. A scrie înseamnă a exista în afara acestei aristocraţii. Scrisul încălca disciplina severă a instituţiei. Jurnalistul sau scriitorul e din altă castă - pentru unii, o castă inferioară. S
