Moto: "Înainte era mai bine!"
a merge la tovarăşul Lascu! Acesta-i singurul lucru ce-l mai poate încerca. Va merge la tovarăşul Lascu pentru că dânsul este singurul care ar mai putea descâlci povestea asta urâtă.
Magdalena Ursu era disperată: nu mai dormea nopţile, nu mai avea poftă de mâncare, câteodată îşi spunea că dacă n-ar fi cei doi copii, şi-ar fi luat de mult viaţa. Dar trebuia să se gândească şi la băieţi. În oameni nu mai credea: nimeni n-a sărit s-o apere acum când era cu cuţitul la os. Nici la copii nu s-a gândit nimeni. Cu atât mai puţin îşi putea închipui că ar exista cineva care să se îngrijească de pruncii ei, dacă ea s-ar omorî. Plus că nici ea nu s-ar putea despărţi de ei. Ar mai muri o dată de dorul lor în mormânt. Dacă n-ar fi fost copilaşii...
Magdalena Ursu avea douăzeci şi nouă de ani, bărbatul i s-a încurcat cu cea mai bună prietenă a ei, au fugit, i-a făcut şi ăleia un prunc, acum s-au mutat undeva pe un şantier. Florin era un betonist bun, pentru el nu era nici o problemă să-şi găsească o slujbă. Doar că dispăruse cu totul. Nu-i trimitea nici un ban pentru copii.
Magdalena Ursu era magazioneră la combinatul de mobilă, nu câştiga cine ştie ce, însă o ducea. Locuia într-un apartament cu două camere confort II, copiii stăteau toată ziua la creşă, seara-i lua de acolo, le spăla hăinuţele, mai cârpea un ciorap, mai croşeta, de nu se lua curentul. Câteodată îşi spunea că nu avea nici măcar "şanse teoretice" să-şi refacă viaţa: când să mai cunoască pe cineva? Ziua la serviciu, seara treburile casei. Dumineca era singura zi când putea sta cu copiii. Putea şi trebuia. Duminica nu există nici creşă, nici grădiniţă. Şi, pe urmă, cine s-o ia cu doi copii? Nici divorţată nu era. Cum să divorţeze, dacă nici măcar nu ştia unde se află Florin?
,Poate o să se întoarcă", o consola ba unu', ba al
