Premierul rus e de acord să luăm gaze direct de la Gazprom. Miza ar putea fi construcţia noului depozit de la Roman-Mărgineni. Sursa: AP
Pentru a doua oară în ultimele zile şi în contextul crizei gazului cu Ucraina, premierul Vladimir Putin se referă public la România. Putin a declarat la o întâlnire cu ziariştii străini: „Nu suntem împotrivă ca România să participe sau să facă parte din proiectul South Stream. Suntem de acord să trecem la relaţii directe (în furnizarea de gaze - n.r.) cu companiile de stat“, potrivit agenţiei Ria Novosti.
În urmă cu trei zile, preşedintele Traian Băsescu a avut o discuţie telefonică cu Putin. România a solicitat în repetate rânduri companiei de stat ruse Gazprom un acord direct fără intermediari impuşi pentru importuri de gaze naturale, dar administraţia de la Bucureşti nu a cerut oficial niciodată participarea la proiectul South Stream, care ocoleşte Ucraina. Dimpotrivă, autorităţile române şi-au exprimat sprijinul categoric pentru conducta Nabucco, susţinută de UE şi SUA, proiect în care Rusia nu este implicată.
Miza, un depozit subteran
Surse din sectorul energetic ne-au declarat că principala miză în acest joc este depozitul de gaze care ar urma să fie construit la Roman-Mărgineni, în parteneriat Romgaz-Gazprom. „Dacă au văzut că nu se înţeleg cu Ucraina, pe unde trece cea mai mare parte din gazele către Europa, ruşii s-au orientat către depozite de gaze pe teritoriul statelor europene“, spun acestea.
În condiţiile în care depozitul de la Mărgineni va avea o capacitate extrem de mare, de 2 miliarde de metri cubi, Gazprom vede în acest proiect o nouă portiţă de a elimina Ucraina din joc.
Gaz puţin mai ieftin
Eliminarea din ecuaţie a intermediarilor nu înseamnă că preţul gazelor va scădea semnificativ. „În prezent, preţul pe care îl plăteşt