A fost unul dintre cele mai ambitioase programe ale Institutului Cultural Roman si s-a concretizat intr-un produs cultural care a avut atat o prezentare de nivel 2008, cat si o autentica legatura cu acea traditie muzicala profunda a neamurilor ce compun poporul roman, fenomen deja foarte greu de descoperit la o vedere/ ascultare superficiala.
Poate multi vor fi tentati sa ma contrazica, dar muzica ultimilor rapsozi este o muzica pentru elite, desi este reprezentata exclusiv de folclor, taranesc si lautaresc. Adevarul este ca un astfel de folclor este degustat mai cu placere de orasenii obositi de societatea si muzica aferenta de consum, decat de cei care traiesc acum in satele romanesti, unii dintre ei de-abia acum cunoscand beneficiile acesteia.
ICR inauntru si in afara
Dupa cum se stie, in ultimii ani, in afara unei dezvoltari fara precedent in ceea ce priveste principalul obiect de activitate, respectiv prezentarea culturii romanesti in lume, ICR a oferit programe de care a putut profita si publicul din tara. Unul dintre acestea, asociat cu ideea Anului European al Dialogului Intercultural a fost Ultimii rapsozi, in care, alaturi de Grigore Lese, romani, rusi lipoveni, ucraineni, aromani si tigani au putut fi ascultati impreuna pe scena Ateneului Roman, cantand acea muzica traditionala care reprezinta cu adevarat pentru noi o valoare identitara pe care ar trebui sa facem mai multe eforturi sa o pastram. In mod evident, acest tip de concert (cu o reteta mai mica sau mai mare), poate fi si un interesant produs de export, dar, paradoxal, el este mai semnificativ pentru noi, cei din tara, tot mai instrainati de propriul trecut. In strainatate, suntem suficient perceputi in majoritatea mediilor intr-o maniera restrictiv folclorizanta, astfel incat sa nu fie necesar sa mai insistam in aceasta directie.
Aceasta ambitioasa gala
