Din timp in timp, cu intensitate mai mare in anii electorali din Ucraina, Europa resimte din plin criza gazului rusesc.

O resimte insa degeaba pentru ca intelege nimic. Si doua sunt lucrurile pe care ar trebui, in principal, sa le inteleaga: Moscova nu-si va schimba fundamental niciodata politica si mentalitatea, indiferent de gesturile sporadice de bunavointa, iar Uniunea Europeana are nevoie de o politica energetica unitara care sa-i asigure solutii alternative.

Pe scurt, ceea ce se repeta acum, aproape identic cu ianuarie 2006, este o demonstratie de forta a Rusiei avand ca principala tinta Ucraina, dar si aviz pentru orice alti amatori.

Moscova anunta ca scumpeste unilateral si abuziv gazul, Kievul refuza noul pret, Gazprom taie gazul catre Ucraina, ucrainienii incep sa sifoneze conducta care duce gazul rusesc in Uniunea Europeana, Rusia taie gazul de tot.

Contracte? Care contracte, intreaba Moscova? Daune, care daune? Moscova tarului Putin dovedeste din nou ca nu da doi bani pe valorile economiei de piata sau pe cele democratice. Robinetul este la ea. Il inchide si deschide dupa bunul plac. Gazul este o arma politica perfecta.

Moscova este, de altfel, marea specialista a demonstratiilor de forta si nu numai folosindu-se de gaz. Lituania si Letonia au ramas fara picatura de petrol rusesc dupa ce au refuzat sa-si vanda companiile energetice rusilor.

Anul trecut, armata rusa a strivit Georgia sub ochii NATO si ai Uniunii Europene care au sarit imediat in ajutorul georgienilor cu multe sfaturi. Daca UE crede ca poate dialoga cu Moscova pe baza unor principii axiomatice in Europa vestica se inseala amarnic.

De partea cealalta nici Ucraina nu este chiar o victima inocenta. In raport cu Moscova este, intr-adevar neajutorata, iar industria sa cumplit de energofaga o condamna la o depende