Deşi combăteau proprietatea privată, comuniştii au acceptat ca unii români să aibă case proprii. Deşi milita, prin doctrină, împotriva oricărei forme de proprietate privată, comunismul românesc a permis existenţa acesteia. Au existat români care au reuşit să-şi cumpere un apartament sau să-şi construiască o casă chiar şi în ultimii ani ai dictaturii lui Ceauşescu.

Pentru a lămuri acest aparent paradox, i-am solicitat un punct de vedere fostului ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului în perioada 1996-2000, Nicolae Noica.

„Nu este un paradox. Ceauşescu nu era un prost şi a ascultat de consilierii săi, care l-au sfătuit să permită construirea de locuinţe private, într-o anumită măsură. Chiar şi eu am achiziţionat un apartament. Am dat 40.000 de lei avans, mare parte luaţi de la CEC, şi după aceea am mai plătit 40.000 în rate, tot la CEC.

Plăteam două rate, una pentru avans şi una pentru tranşa a doua.  Preţul apartamentului era acoperit de avans, aşa că a doua tranşă de 40.000 de lei era profitul statului. Construirea de locuinţe, chiar lipsite de orice confort, era destul de scumpă încât să accepte ca unele apartamente să fie vândute, ca să acopere costurile altora. Statul ducea lipsă de bani”, a spus fostul ministru.

Noica: „O eroare“

Nicolae Noica ne-a declarat că modul în care s-au vândut celelalte locuinţe din fondul locativ de stat, după 1989, a fost „o eroare şi o demagogie socială”. Fostul ministrul a motivat afirmaţia sa prin aceea că nu s-a făcut o diferenţiere între apartamente, cu preţuri asemănătoare vânzându-se şi apartamente în blocuri noi, şi apartamente în blocuri vechi, unele dintre ele afectate de cutremur.

Petre Roman, premierul din 1990 care a promovat legislaţia ce a permis vânzarea apartamentelor deţinute de stat către chiriaşi, consideră că, d