Măsura pompieristică de a bloca angajările în instituţiile publice, luată de premierul Emil Boc imediat după învestirea Cabinetului, nu se dovedeşte a fi decât praf în ochii alegătorilor. Au primit derogare de la această regulă toate instituţiile nou-înfiinţate, adică majoritatea ministerelor, întrucât au apărut în schema guvernamentală cu denumiri noi. Pentru că au schimbat pălăria ministerială, membrii Cabinetului au liber la angajări şi înfiinţări de posturi.
La finalul primei şedinţe a Guvernului Boc, premierul a anunţat, cu o expresie care chiar demonstra că a mutat acul cataramei la gaura următoare, că administraţia centrală e prima care va strânge cureaua. Vor fi blocate timp de un an de zile toate angajările în cadrul instituţiilor publice, inclusiv pe posturile pe care procedura de ocupare a fost demarată, dar nu s-a încheiat. Adică 145.000 de posturi vacante. "Sperăm să realizăm o economie de aproape un miliard de euro", se lăuda Boc la 23 decembrie. Premierul a anunţat şi excepţiile: se pot face angajări, dar numai prin Hotărâre de Guvern, pe baza unui memorandum special şi precis justificat, pentru justiţie şi pentru celelalte domenii unde sunt angajamente europene.
EXCEPŢIE PENTRU TOATE MINISTERELE
O săptămână mai târziu, apărea în Monitorul Oficial actul aferent: Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare.
Articolul 1, alineatul 1 suspendă ocuparea locurilor vacante din instituţiile de stat. Articolul 3 dă, însă, lovitura de graţie economiei bugetare: Se exceptează de la prevederile art. 1 şi 2 structurile, autorităţile şi instituţiile publice nou-înfiinţate în luna decembrie 2008 şi în anul 2009.
Guvernul Emil Boc are în componenţă aproape numai ministere cu denumiri noi. Doar Ministerul Afacerilor Externe a rămas cu numele din vremea lui Tăric