Contestarea la CC a ordonanţei de urgenţă prin care a fost interzisă cumularea pensiei cu salariul de la stat este inutilă, explică Guvernul prin nota de fundamentate a proiectului actului normativ. Executivul argumentează că suspendarea pensiei pentru persoanele angajate în sectorul public este în acord cu decizia Curţii Constituţionale 375/2005, conform căreia nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, dacă măsura se aplică tuturor în mod licit, informează Mediafax.
O decizie a CC din 2005, invocată de Executiv
Mai precis, Guvernul spune că proiectul conţine dispoziţii în temeiul cărora pensionarii, atât cei din sistemul public, cât şi cei care fac parte din sisteme speciale de pensii (justiţie, apărare, ordine publică şi siguranţă naţională), nu mai pot cumula, pe viitor, această pensie cu veniturile obţinute din exercitarea unor funcţii remunerate de la bugetul de stat, indiferent de instituţia unde se regăsesc aceste funcţii. În cazul încadrării pe astfel de funcţii, persoanelor care au calitatea de pensionar li se suspendă plata pensiei, până la încetarea încadrării. Această măsură este în acord şi cu Decizia Curţii Constituţionale 375/2005, potrivit căreia «nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament între diversele categorii profesionale sa aibă o raţiune licită»", se arată în document.
Motivul invocat de Guvern pentru măsura de interzicerea cumulului salariului cu pensia este situaţia economico-financiară internă şi internaţională dificilă, care impune adoptarea unor măsuri urgente în vederea reducerii cheltuielilor bugetare, în special a celor de personal. Executivul apreciază că ordonanţa va determ