După debutul în roman cu Omuleţul roşu (2004) şi după insolitul Zogru (2006) cu un vampir, fantome, glole şi morgoni pânditori, Doina Ruşti revine în scenă cu o carte evident mai ambiţioasă: Fantoma din moară.

Culoarul supranatural este păstrat, dar tonalitatea se schimbă. Dacă în Zogru autoarea îşi propunea să dea o carte agreabilă, un story cursiv, punctat de surprize şi revelaţii eterice, noul roman, masiv şi "aglomerat", se citeşte cu o anume - scontată - dificultate. Alternările de planuri şi glisarea continuă de-a lungul unui ax temporal, inserturile narative ce par să disperseze, dar completează până la urmă povestea centrală, romanul stafiei pe care îl scrie un tânăr, Florian Pavel, perfect familiarizat cu experienţele intime ale unui alt personaj, Adela Nicolescu: toate aceste fineţuri (meta)ficţionale arată o prozatoare nu doar talentată, ci şi exersată.

Scena ei este cea a satului românesc în comunism, cu episoade individuale ale dramei colective. Comoştenii doljeni înseamnă, cu trecerea timpului, tot mai puţin. O comunitate chircită, bătrână şi nevoiaşă, în care se mai disting parcă doar figurile lătăreţe ale factorilor de răspundere: preşedintele Căruţaşu, miliţianul-şef Grigore, directorul unui Institut fantomatic, poreclit Pionierul şi consoarta lui veterinara, temperamentala Iulica. Personaje de prim-plan, mai discrete însă în manifestări, sunt omnipotentul Nini Jighereanu şi omul lui de execuţie, Mitiţă Pistol, plastic portretizat: "Mitiţă era paznicul dosarului cu lacăt. Un om scund, negricios şi cam îngrămădit, cu omoplaţii blocaţi de grăsime şi faţa încordată, ca de tigru, Mitiţă era bătrân, dar bătrân, cum nimeni nu bănuia, trecut de 80 de ani. Ieşise de mult la pensie, dar nu stătuse nicio zi deoparte. Rămăsese acolo, lipit, chiar Nini îl reîncadrase, nici nu se mai ştia pe ce post, rămas la acelaşi grad din anii '60. D