Doamne, de când visez/ Să pot spune tot ce ştiu/ Precum mortul ajuns viu!" este începutul cel fără de capăt la umbra căruia mesajul autorului, care se străduieşte cu ambiţie să aibă el toată dreptatea, va trudi s-o aibă. Şi dacă ar avea-o, şi dacă se va şi vedea curând, atunci bravo lui din partea mea de pe acum. Să nu mai piardă timp preţios cu trimiteri de cele mai frumoase gânduri, ci să scrie, şi iar să scrie la a sa operă, cu sârg. (Ion Nete) * După 40 de ani de profesie grea de asistentă medicală aţi întâlnit multă suferinţă şi deznădejde, dar aţi scris şi versuri, de-a lungul vieţii, numărate peste patru sute de texte, spuneţi că fără nici o pretenţie de publicare, pe care le păstraţi "doar pentru uzul propriu". Totuşi, v-ar interesa o părere despre valoarea lor reală... Din fragmentul care urmează, cititorul îşi poate face o părere nu cine ştie ce încurajatoare: "Cere gândule la stea/ Tot ce-i bun în ţara mea!/ Omul să aibă pe masă/ O bucată mai aleasă./ Bătrânilor, dacă poate,/ Cât mai multă sănătate,/ Lumea să îi preţuiască/ Iar copiii să-i iubească". (Suzy Ghiza, Dej) * Autorul Florilegiului lui Mai şi-al Paltonului şaptezecist, al Reculului talazurilor, Ars poeticei şi neobrăzărilor din A pune în sus (?!), mirosind suspect, întâmplător a uitat ori a evitat să şi le semneze. Semn că nu-şi mai lasă la vedere identitatea. Are, anonimatul, deliciile lui de joasă speţă, modul lor de a se distra, hăhăind şi imaginându-şi stupoarea în care-l îngrămădeşte pe redactor cu insanităţi de care nu se poate apăra. (Anonim) * Pastelul cuminte "şi toamna-mi sărută umărul stâng/ şi luna-mi arată faţa ei fadă/ şi salcia pe mal mă învaţă să plâng/ şi roua pe mine încearcă să cadă// şi fuge copacul din calea mea/ şi umbra mea lasă o dâră adâncă/ şi cerul în două-mi arată o stea/ şi fac o cărare între atât şi încă// şi frunzele cad în cerul din baltă/ şi seara ghiceşte că iară