Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PC Braşov vrea ca CET să se alimenteze

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 9 ianuarie 2009 ·

Preşedintele Partidului Conservator (PC) Braşov, Ioan Diniţă (foto), va solicita CET Braşov şi reprezentanţilor Primăriei Braşov să rediscute vechile planuri ale centralei de furnizare de agent termic din Braşov, astfel încât acesta să poată fi realizat şi pe bază de cărbune, nu doar pe gaz. „Chiar dacă nu e uşor de lucrat cu cărbunele, măcar pe acesta îl avem la noi în ţară şi nu depindem de cineva care când se supără, închide robinetul de gaz”, a explicat Diniţă. Acesta a mai explicat că nici varianta pe păcură nu este una dintre cele mai bune, având în vedere că „preţul a sărit în câteva zile de la 250 de euro la peste 300 de euro pe tonă”.

Diniţă a mai precizat că sprijină soluţiile tehnice de producere a energiei alternative şi că actualul guvern are nevoie de o perioadă de graţie de cel puţin şase luni de zile având în vedere că „peste criza financiară s-a creat şi criza gazelor”.

În altă ordine de idei, PC vizează la Braşov conducerea a 10% din instituţiile descentralizate, adică cinci instituţii. Negocierile pentru împărţirea acestor funcţii vor începe după 15 ianuarie, până acum stabilindu-se ca dacă un şef de instituţie va fi de la una din formaţiunile politice de la guvernare, adjunctul acestuia să fie de la cealaltă formaţiune. „Întâi vor fi negocieri între PDL şi PSD+PC pentru împărţirea posturilor, iar după aceea noi şi PSD ne vom împărţi între noi posturile”, a mai spus Diniţă. Preşedintele Partidului Conservator (PC) Braşov, Ioan Diniţă (foto), va solicita CET Braşov şi reprezentanţilor Primăriei Braşov să rediscute vechile planuri ale centralei de furnizare de agent termic din Braşov, astfel încât acesta să poată fi realizat şi pe bază de cărbune, nu doar pe gaz. „Chiar dacă nu e uşor de lucrat cu cărbunele, măcar pe acesta îl avem la noi în ţară şi nu depindem de cineva care când se supără, închide robinetul de gaz”, a explicat Diniţă. A

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 7 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 4 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 13 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 5 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 8 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 12 ore
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°