Pe tot parcursul unui an, dar mai ales in finalul sau, se porneste o goana nebuna dupa clasamente. Nu cred ca ramâne ceva neierarhizat. De la cele mai mari scandaluri la cele mai frumoase funduri, de la cel mai bine platit (actor, sportiv etc.) la cea mai sexy femeie (cel mai sexy barbat), de la cel mai bun sportiv la cea mai trasnita idee - totul se pune intr-o ordine care produce bucurii, frustrari, idoli, glorii de-o clipa sau eternizând clipa. Toate se supun aceleiasi reguli: aleatoriul, toate au aceeasi consecinta: efemeritatea. Dar lumea continua sa fie innebunita dupa clasamente.
Uneori, clasamentele se intocmesc in baza unor criterii cantitative: incasari, numar de spectatori sau de cititori, performante cuantificabile (numar de goluri marcate, metri sariti in lungime sau inaltime). Dar chiar si acestea au doza lor de relativism si ne arata ca deseori comparam magarii cu merele. Cum poti compara un record realizat in urma cu câteva decenii cu unul realizat in zilele noastre? Calitatilor umane li s-au adaugat tehnici si tehnologii care au facut poosibila performanta de-acum. Sau cum poti compara vânzarile din urma cu o jumatate de secol cu cele din aceasta era a globalismului? In aceste cazuri, clasamentele ne pot vorbi despre o anume dezvoltare a ramurii respective, invitându-ne automat la intrebari privind viitorul: pâna unde se poate ajunge? La astfel de intrebari raspund adesea oamenii de stiinta prin simulari pe calculator, prin evaluari ale parametrilor calitativi si cantitativi, prin studii de piata.
Ma fascineaza si ma angoaseaza, pe rând sau simultan, cercetarile astea stiintifice. Ma fascineaza prin doza lor de optimism si de incredere in capacitatea umana de a se autodepasi, ma arunca in panica pentru ca intrevad in ele si un vârf care, la un moment dat, nu va mai putea fi depasit. Ma gândesc atunci daca omenirea va avea
