Euro, la un pas de recordul absolut fata de leu. Euro este la mai putin de un ban distanta de recordul absolut fata de leu. BNR a anuntat un curs oficial de 4,1385 lei/euro, cu 1,6% mai mult decat in ziua precedenta. Recordul tuturor timpurilor a fost in 6 ianuarie 2004, cand banca centrala a comunicat 41.438 lei vechi/euro, adica 4,1438 lei noi, scrie Capital.
Analistii bancari: Leul plateste greselile BNR si ale guvernantilor, ingrozind debitorii in valuta. Leul nu pare a fi in prezent victima unui atac speculativ, ci mai degraba a situatiei create de politica monetara si de cea a guvernantilor, sustin analistii pietei bancare. Decalajul dintre importuri si exporturi, reflectat in deficitul comercial mare, inseamna ca nevoia de valuta o depaseste pe cea de lei, fapt ce induce presiuni de depreciere asupra leului, iar cu cat deficitul este mai ridicat, cu atat presiunile sunt mai puternice, scrie DailyBusiness.ro
FMI vine la Bucuresti pentru a discuta un posibil acord de sprijin financiar. Deficitul bugetar a scapat de sub control, sursele de finantare s-au redus, ceea ce ridica problema gasirii unei ancore. O misiune a FMI urmeaza sa vina peste doua saptamani la Bucuresti pentru o evaluare a situatiei macroeconomice si initierea discutiilor in vederea incheierii unui acord de sprijin pentru acoperirea deficitului de finantare pe 2009, afirma surse oficiale. Ieri, leul a pierdut din nou teren in fata euro, cursul ajungand la 4,1385 lei/euro - cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani. O depreciere si mai abrupta ii va afecta grav pe cei care au de platit credite in euro. Prognozele economice pentru acest an arata destul de rau, iar Romania are nevoie mai mult ca oricand de finantare externa, scrie Ziarul Financiar.
Petrolistii ingheata salariile sau forteaza reducerea. Principalele companii petroliere de pe piata locala iau in calc