Dupa ce a epuizat Asia in ceea ce priveste idei "groaznice", Hollywood-ul incepe sa importe serios din Europa si, mai precis, din Spania. Nu-i nicio indoiala ca "Orfelinatul" este cel mai bun horror vazut anul trecut la cinema (nicio grija, o sa fie si el refacut cat de curand), dar in 2007 genul a avut parte de o alta vedeta iberica: visceralul "REC"/"inregistrare" al lui Jaume Balaguer-. "Carantina" este "traducerea" filmului original pentru americani, schimbarile, chiar daca minore, reducand intrucatva gradul de horror-izare.
Poate cel mai bun pseudodocumentar de la "The Blair Witch Project" incoace, "REC" (si deci si "Quarantine", care copiaza aproape cadru dupa cadru originalul) ne-o arata pe Angela Vidal, reporter la un canal TV, in timpul realizarii unei emisiuni despre tura de noapte a unei statii de pompieri.
Tot ce vedem pe ecran este filmat cu ajutorul camerei de televiziune, de la "greselile" Angelei de la inceput (foarte eficiente in a te convinge ca "totul e pe bune"), pana la haosul care urmeaza nici o jumatate de ora mai tarziu. Un telefon primit la statie ii duce pe pompieri-reporter-cameraman intr-un bloc ai carui locatari sunt ingroziti de... ei bine, nu de o pisicuta ramasa intr-un copac.
"Quarantine" n-are decat de castigat din interpretarea lui Jennifer Carpenter, o obisnuita a rolurilor de gen dupa hibridul horror-drama de tribunal "Un caz de exorcizare"/"The Exorcism of Emily Rose" din 2005. Aleasa acolo pentru modul in care-si putea contorsiona corpul (scenele ei aproape ca nu au necesitat efecte speciale, a declarat la un moment dat regizorul Scott Derrickson), Carpenter este foarte credibila aici, de la tupeul glumet din primele minute ale filmului pana la cosmarul din ce in ce mai neverosimil in fata caruia reactioneaza scotand unele dintre cele mai asurzitoare tipete auzite in ultimii ani la cinema.
Surprizele "Ca
